țir⁴ sn vz țircăl

țir n. unealtă de rotar cu care însemnează obezile spre a le putea îndoi [Origină necunoscută].

țirc³ sf vz țircăl

țircăl sn [At: GS 14^r/7 / V: (înv) ~cul, (reg) ~clu (Pl: ~cluri), ~culă sf, țirc, țir (Pl și: țiruri) / Pl: ~e / E: ger Zirkel] 1 (Reg) Unealtă asemănătoare cu compasul, având diferite întrebuințări, mai ales în dulgherie Si: (reg) țărcălam¹ (1). 2 (Reg; îf țir) Custură mică cu care se sapă flori la căpățânile roților. 3 (Îvr; îf țircul) Cerc¹ (1). 4 (Reg) Partea superioară în formă de semicerc la unele oberlihturi.

țirclu sn vz țircăl

țircul sn vz țircăl

țirculă² sf vz țircăl

țírcăl, țírcăle, s.n. (reg.) 1. compas folosit în dulgherie; țărcălam. 2. cerc.

ȚIR 1. Țirul (16 A III 165). 2. Țira, Trohin (Sur XI). 3. Țirea b (16 B VI 185). 4. + suf. -lea: Țirlea (Ard; Hur 101); V. Țîrlea și Țurlea la Țîr, Țur.