7 definiții pentru țintașă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgaci, trăgător. Iată: ești țintaș bun? CAMILAR, N. II 352. Sînteți trei voinici tineri și sprinteni, tustrei țintași buni, cu arcurile pe după gît, cu cuțitele la brîu. DELAVRANCEA, O. II 106.

ȚINTÁȘ ~i m. Persoană care țintește bine (cu o armă); ochitor. Un ~ de elită. /țintă + suf. ~aș


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țintáș s. m., pl. țintáși

țintáș s. m., pl. țintáși


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚINTÁȘ s. ochitor, trăgaci, trăgător. (~ de elită.)

ȚINTAȘ s. ochitor, trăgaci, trăgător. (~ de elită.)

Intrare: țintașă
țintașă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: dexonline, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țintașă
  • țintașa
plural
  • țintașe
  • țintașele
genitiv-dativ singular
  • țintașe
  • țintașei
plural
  • țintașe
  • țintașelor
vocativ singular
plural