2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIMBÁL s. n. v. țambal.

ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri.Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum.

ȚIMBÁLĂ s. f. v. țambal.

țambal sn [At: DOSOFTEI, PS. 497/4 / V: țim~, (îrg) țăm~ (Pl: țămbaluri) sn, (reg) ~ă, țimbală, (Trs) țimbulă, țimbo sf, (reg) ~bar, țimblon, tim~, zam~ sn / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: lat cymbalum, pn cymbal, ger Zimbel] 1 Instrument muzical de percuție asemănător cu talgerele Si: chimval (1). 2 Instrument muzical lăutăresc de percuție alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale Si: (reg) țumbulumbă. 3 (Rar) Instrument muzical de percuție asemănător cu toba Si: timpan. 4 (Rar; îf țimbal) Țiteră (1). 5 (Reg; îf țambar) Cobză (1). 6 (Reg; îf țimbaî) Contrabas (1). 7 (Rar) Trâmbiță mică de tinichea. 8 (Mun) Dans popular asemănător cu sârba, care se joacă de către două, trei sau cel mult patru persoane, care se prind una de alta pe după mijloc. 9 (Mun) Melodie după care se execută țambalul (8). 10 (În argoul frizerilor; prin analogie cu corzile țambalului (2)) Barbă cu fire groase și tari. 11 (În argoul militarilor) Pat de la arest. 12 (Arg; îe) A sta pe ~ A face arest.

țimblon sn vz țambal[1]

  1. În original, tipărit: vz țimbal, care te trimite la cuv. țambal LauraGellner

țimbo sf vz țambal[1]

  1. În original, tipărit: vz țimbal, care te trimite la cuv. țambal LauraGellner

ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluriVar.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal duble, care produc sunete de diferite tonuri, fiind lovite cu două ciocănele speciale. Lăutari cu țambalul, și flașnete... și trîmbicioare, și fluierașe, și hîrîitori, și clește clănțănind pe grătare, și strigăte, și zbierete, și chiote! – e o plăcere! CARAGIALE, O. II 171. – Variante: țimbál (ANGHEL-IOSIF, C. L. 137, CARAGIALE, N. S. 49) s. n., țimbálă (SADOVEANU, Z. C. 49, SLAVICI, O. I 136) s. f.

ȚAMBÁL ~e n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibrație prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

țimbală f. V. cimbală. [Rus. ȚIMBALŬ (din nemț. Zimbel)].

*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong.

țambál n., pl. e și urĭ (din țimbal, forma maĭ literară, rus. cimbál, germ. zimbel, d. lat. cýmbalum. V. cimbal). Pop. Cimbal, citeră mare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚAMBÁL s. (MUZ.) (reg.) verghină.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țambál (-le), s. n.1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țambal, instrument de largă răspândire în muzica populară românească, mai ales în tarafurile* lăutărești. Originea se pare a fi foarte veche și putea fi întâlnit la mai multe popoare. Se cunoaște la vechii greci cu numele de Kymbalon, la romani cymbalus. La popoarele germanice se numește Zimbal (v. și Hackbrett), etc. Se cunosc două tipuri de ț.: portabil și stabil. Cel portabil este de dimensiuni mai mici și atârnă cu o curea de gâtul executantului, acesta putând cânta și în mers. Cel stabil (ț. masă) este de forma unei mese trapezoidale, are picioare pe care se așază, executantul stând pe un scaun în timpul execuției. Cântatul la ambele tipuri se face prin lovirea corzilor cu două baghete (2), „bețigașe” ce sunt învelite la capetele cu care se ating corzile cu pânză. Ț. mare, poate avea pedală* pentru surdină*, sonoritatea sa fiind mai amplă și totodată controlată de către executant. În general este instr. de acompaniament* dar, prin apariția unor virtuozi ai ț., a devenit și instr. solistic.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune batista pe țambal expr. (intl.) a ascunde, a tăinui.

a se ține de țambale expr. (intl.) 1. a umbla cu minciuni / cu intrigi. 2. a denunța, a trăda.

țambal, țambale s. n. 1. (friz.) barbă deasă și țepoasă, greu de ras. 2. (deț.) pat de lemn.

Intrare: țimbal
țimbal
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țambal
țambal1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țambal
  • țambalul
  • țambalu‑
plural
  • țambale
  • țambalele
genitiv-dativ singular
  • țambal
  • țambalului
plural
  • țambale
  • țambalelor
vocativ singular
plural
țambal2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țambal
  • țambalul
  • țambalu‑
plural
  • țambaluri
  • țambalurile
genitiv-dativ singular
  • țambal
  • țambalului
plural
  • țambaluri
  • țambalurilor
vocativ singular
plural
țimbal1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimbal
  • țimbalul
  • țimbalu‑
plural
  • țimbale
  • țimbalele
genitiv-dativ singular
  • țimbal
  • țimbalului
plural
  • țimbale
  • țimbalelor
vocativ singular
plural
țimbal2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimbal
  • țimbalul
  • țimbalu‑
plural
  • țimbaluri
  • țimbalurile
genitiv-dativ singular
  • țimbal
  • țimbalului
plural
  • țimbaluri
  • țimbalurilor
vocativ singular
plural
țimbală substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimba
  • țimbala
plural
  • țimbale
  • țimbalele
genitiv-dativ singular
  • țimbale
  • țimbalei
plural
  • țimbale
  • țimbalelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țambal, țambalesubstantiv neutru

  • 1. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: verghină
    • format_quote Lăutari cu țambalul, și flașnete... și trîmbicioare, și fluierașe, și hîrîitori, și clește clănțănind pe grătare, și strigăte, și zbierete, și chiote! – e o plăcere! CARAGIALE, O. II 171. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.