2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIMBÁL s. n. v. țambal.

ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri.Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum.

ȚIMBÁLĂ s. f. v. țambal.

țambal sn [At: DOSOFTEI, PS. 497/4 / V: țim~, (îrg) țăm~ (Pl: țămbaluri) sn, (reg) ~ă, țimbală, (Trs) țimbulă, țimbo sf, (reg) ~bar, țimblon, tim~, zam~ sn / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: lat cymbalum, pn cymbal, ger Zimbel] 1 Instrument muzical de percuție asemănător cu talgerele Si: chimval (1). 2 Instrument muzical lăutăresc de percuție alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale Si: (reg) țumbulumbă. 3 (Rar) Instrument muzical de percuție asemănător cu toba Si: timpan. 4 (Rar; îf țimbal) Țiteră (1). 5 (Reg; îf țambar) Cobză (1). 6 (Reg; îf țimbaî) Contrabas (1). 7 (Rar) Trâmbiță mică de tinichea. 8 (Mun) Dans popular asemănător cu sârba, care se joacă de către două, trei sau cel mult patru persoane, care se prind una de alta pe după mijloc. 9 (Mun) Melodie după care se execută țambalul (8). 10 (În argoul frizerilor; prin analogie cu corzile țambalului (2)) Barbă cu fire groase și tari. 11 (În argoul militarilor) Pat de la arest. 12 (Arg; îe) A sta pe ~ A face arest.

țimblon sn vz țambal[1]

  1. În original, tipărit: vz țimbal, care te trimite la cuv. țambal LauraGellner

țimbo sf vz țambal[1]

  1. În original, tipărit: vz țimbal, care te trimite la cuv. țambal LauraGellner

ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluriVar.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal duble, care produc sunete de diferite tonuri, fiind lovite cu două ciocănele speciale. Lăutari cu țambalul, și flașnete... și trîmbicioare, și fluierașe, și hîrîitori, și clește clănțănind pe grătare, și strigăte, și zbierete, și chiote! – e o plăcere! CARAGIALE, O. II 171. – Variante: țimbál (ANGHEL-IOSIF, C. L. 137, CARAGIALE, N. S. 49) s. n., țimbálă (SADOVEANU, Z. C. 49, SLAVICI, O. I 136) s. f.

ȚAMBÁL ~e n. Instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în vibrație prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

țimbală f. V. cimbală. [Rus. ȚIMBALŬ (din nemț. Zimbel)].

*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong.

țambál n., pl. e și urĭ (din țimbal, forma maĭ literară, rus. cimbál, germ. zimbel, d. lat. cýmbalum. V. cimbal). Pop. Cimbal, citeră mare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țambál s. n., pl. țambále

arată toate definițiile

Intrare: țimbal
țimbal
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țambal
țambal1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țambal
  • țambalul
  • țambalu‑
plural
  • țambale
  • țambalele
genitiv-dativ singular
  • țambal
  • țambalului
plural
  • țambale
  • țambalelor
vocativ singular
plural
țambal2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țambal
  • țambalul
  • țambalu‑
plural
  • țambaluri
  • țambalurile
genitiv-dativ singular
  • țambal
  • țambalului
plural
  • țambaluri
  • țambalurilor
vocativ singular
plural
țimbal1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimbal
  • țimbalul
  • țimbalu‑
plural
  • țimbale
  • țimbalele
genitiv-dativ singular
  • țimbal
  • țimbalului
plural
  • țimbale
  • țimbalelor
vocativ singular
plural
țimbal2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimbal
  • țimbalul
  • țimbalu‑
plural
  • țimbaluri
  • țimbalurile
genitiv-dativ singular
  • țimbal
  • țimbalului
plural
  • țimbaluri
  • țimbalurilor
vocativ singular
plural
țimbală substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimba
  • țimbala
plural
  • țimbale
  • țimbalele
genitiv-dativ singular
  • țimbale
  • țimbalei
plural
  • țimbale
  • țimbalelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țambal țimbal (2) țimbală

  • 1. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: verghină un exemplu
    exemple
    • Lăutari cu țambalul, și flașnete... și trîmbicioare, și fluierașe, și hîrîitori, și clește clănțănind pe grătare, și strigăte, și zbierete, și chiote! – e o plăcere! CARAGIALE, O. II 171.
      surse: DLRLC

etimologie: