ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din sb. cigla.

țiglă¹ sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: țeg~, (reg) țiclă, țag~ / Pl: ~le / E: ger Ziegel] 1 (Adesea csc) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment, de obicei în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor învelitori de acoperiș Si: (reg) cirip¹ (1). 2 (Ban; șîs ~ arsă) Cărămidă (1). 3 (Îs) ~ de pământ (sau nearsă, crudă) Chirpici.

❍ȚIGLĂ², ❍ȚÎGLĂ² (pl. -le) sf. Mold. Bucov. Frigare lungă de lemn: a smuls porumbul, l-a curățit și l-a pus pe o ~ și, după ce s’a făcut un jaratec foarte mare, începu să-l frigă (S.B.); după ce a umplut desagii, a mai umplut și cîte o ~ de păsări întregi (VAS.).

❍ȚIGLĂ¹, ❍ȚÎGLĂ¹ (pl. -le) sf. Cărămidă subțire, bine arsă, întrebuințată la învelitul caselor [srb. cigla < germ. Ziegel].

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

ȚIGLĂ², țigle, s. f. (Mold.) 1. Vergea de lemn sau de fier ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. Ieșea de la o vatră de jar c-o țiglă lungă de fier, în care erau trecuți pui rumeniți. SADOVEANU, O. VII 52. Să pregătească ospăț cu păsări puse la țiglă și plăcinte la cuptor. C. PETRESCU, R. DR. 173. Spintecai și curății păstrăvii pe dinlăuntru, îi înșirai pe o țiglă cît toate zilele de lungă. HOGAȘ, M. N. 76. 2. Cursă pentru prins raci, făcută dintr-un băț scurt, cu un capăt despicat, unde se pune momeala.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor tipuri de învelitori de acoperiș. Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133. Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110. Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32. Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.

ȚIGLĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiș de ~. [G.-D. țiglei] /<sb. cigla

țiglă f. Mold. 1. frigare de lemn ascuțit și subțiat (în bucătăria țăranului): 2. pl. bețe despicate la un capăt de prins raci. [Origină necunoscută].

țiglă f. cărămidă de pământ ars pentru învelit case. [Serb. ȚIGLA (din nemț. Ziegel)].

1) țíglă f., pl. e (sîrb. cigla, bg. cikla, rut. cegla, germ. ziegel, vgerm. tegel, d. lat. tégula, olană [d. tégere, a acoperi] de unde vine și it. tégola, fr. tuile; ung. [d. germ.] tégla. V. pro-tejez). Vest. Placă de pămînt ars de acoperit casa.

2) țíglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, zickzack, zigzag, și zwickel, clin. V. țaclă și țăcălie). Nord. Frigare de lemn

țaglă³ sf vz țiglă¹

țeglă² sf vz țiglă¹

țiclă⁵ sf vz țiglă¹

❍ȚICLĂU, ȚÎCLĂU (pl. -ăuri) sn. Mold. Trans., ȚICLĂ, ȚÎCLĂ (pl. -le) sf. Maram. 🌍 Pisc, vîrf de munte, stîncă foarte ascuțită și înaltă (ȘEZ.) [comp. ȚIGLĂ, ȚIGLĂU].

❍ȚÎGLĂ... 👉 ȚIGLĂ...

țiglă (desp. ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă (ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă (plăcuță de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă

țiglă, -gle.

țiglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).

țiglă, țigle s. f. (glum.) bască.

a nu avea toată țigla pe casă expr. (adol.) a fi nebun

ȚIGLĂ s. v. frigare.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

țiglă s. v. FRIGARE.

țiglă, țigle, s.f. (pop.) 1. frigare de lemn sau de fier alcătuită dintr-un băț ascuțit. 2. băț despicat la un cap pentru prins raci.