2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țig i vz țic1

țâc1[1] i vz sâc1

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țic1 [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) ți (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâ (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă1 (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țic4 sn [At: L. ROM. 1975, 216 / V: țâc sn, (Dob) ți sf / Pl: ~uri / E: ns cf ciucă „măgură”] 1 (Trs; Dob) Ridicătură de teren. 2 (Trs; Dob) Vârf de deal ușor rotunjit. 3 (Trs; Dob) Muchie de deal. 4 (Trs; Dob) Deal mic. 5-6 (Trs; Dob) Pantă (foarte) abruptă. 7 (Trs; Dob) Loc prăpăstios. 8 (Atm; Trs) Vârf cărnos. 9 (Atm; Trs) Excrescență mică Si: umflătură. 10 (Reg; îs) Țâcul gâtului Uvulă.

țic3 [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâ sf / E: ns cf țic1] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic1. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚIG. 1. -Țigul (D Gorj; 16 B VI 339); – (17 B II 49); – moșn. (AO X 129); – Ion (16 A III 296). 2. Țigula b. (17 B I 272). 3. Țigulea diac (Cat; 16 B V 37, 477); Țigule (17 B III 381). 4. Țigolea vecin (ib. 54); cf. Țigle (16 13 V 352) și Țigliș (Viciu 35). 5. Țigău munt., 178 (RI I 22). 6. Țigoiu, I. (VM). 7. Țigui (Ard; 17 BV276); pentru 5, 7 cf. adj. țigae (oaie). 8. Țigal, munt., 1711 (BCI III 81).

Intrare: Țig
nume propriu (I3)
  • Țig
Intrare: țic
țic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țig
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.