ȚANȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec.

țanțoș, ~ă [At: KLEIN, D. 442 / V: (reg) ~țuș / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1-2 a, av Impunător prin aspect, prin ținută etc. Si: fălos¹ (3), mândru, (îvp) măreț, (reg) ostru¹, țancoș, țunțurliu. 3-4 a, av (Care este) plin de sine, cu purtare sfidătoare Si: fudul, încrezut, îngâmfat, semeț, trufaș, țonțoroi. 5 a Care exprimă mândrie, semeție Si: arogant (2).

ȚANȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec.

ȚANȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Mîndru, semeț, fudul. Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli, și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195. Zi cu zi cocoana se făcea mai aspră, mai țanțoșă. CARAGIALE, P. 74. Cucoșul însă mergea țanțoș, iar paserile după dînsul. CREANGĂ, O. A. 161. – Variantă: (regional) țanțuș, -ă (ALECSANDRI, T. 141) adj.

ȚANȚOȘ ~ă (~i, ~e) și adverbial peior. (despre persoane) Care manifestă orgoliu (nemăsurat); plin de sine; fudul; mândru; încrezut; înfumurat; îngâmfat; măreț; falnic; semeț. A umbla ~. /Orig. nec.

țanțoș a. mândru și arogant [Cu variantele țonțoroiu, țunțurliu: origină necunoscută].

țánțoș, -ă adj. (ung. cincos, șiret, perfid). Mîndru, plin de încredere, îngînfat: un bătăuș țanțoș. Adv. A călca țanțoș.

țanțuș, ~ă a, av vz țanțoș

țanțoș adj. m., pl. țanțoși; f. țanțoșă, art. țanțoșa, pl. țanțoșe

țanțoș adj. m., pl. țanțoși; f. țanțoșă, art. țanțoșa, pl. țanțoșe

țanțoș adj. m., pl. țanțoși; f. sg. țanțoșă, pl. țanțoșe

țanțoș, pl. țanțoși, f. țanțoșă, pl. țanțoșe

ȚANȚOȘ adj. 1. v. îngâmfat. 2. v. semeț. 3. v. obraznic.

ȚANȚOȘ adj. 1. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?) 2. mîndru, semeț, (pop.) dîrz, fălos. (Un mers ~.) 3. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Om ~; o atitudine ~.)

țanțoș, -ă, țanțoși, -e, adj. – Mândru, arogant: „Iară altă dihanie, mai mică de stat, da’ tare țanțoșă și cu coada ca o seceră...” (Bilțiu-Dăncuș: 264). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA); din magh. tancos „jucăuș, dansator profesionist” (< magh. tanc „dans” + suf. -os) (Frățilă).