3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țaca i vz țac

ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață.Țață + suf. -acă.

ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață.Țață + suf. -acă.

țăța sf vz țâțacă

țâța sf [At: (a. 1719) CAT. MAN. II, 89 / V: țiț~, țăț~, țaț~, ța / Pl: ~ace / E: țață + -acă] 1-18 (Mol; șhp) Țață (1-9).

ȚÎȚÁCĂ, țîțace, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui țață. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. Ascultă, Gulița nineacăi; hai, că ne-așteaptă țîțacele. ALECSANDRI, T. 408. – Variantă: țácă s. f.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce

țâțácă s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țácă, țăci, s.f. (reg.) 1. scândurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barză, făcut din scândurele și fixat pe fața flăcăului deghizat în brezaie.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚACA cf. subst. țaca, variantă la țața, lelea. 1. – olt. (17 B III 408). 2. Țacâu (16 A 148). 3. Țacul (Sd XIV); Țăcul (17 B486). 4. Țachia (Giur 272). 5. Cf. + -șa: Țăcșul (17 B III 406). 6. Cf. Țacal (Drag. 13-15 B 129).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

care-i maracu’? / taina? / țaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor?

Intrare: țaca
țaca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Țaca
Țaca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țaca
Intrare: țâțacă
substantiv feminin (F48.1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâța
  • țâțaca
plural
  • țâțace
  • țâțacele
genitiv-dativ singular
  • țâțace
  • țâțacei
  • țâțachii
  • țâțacăi
plural
  • țâțace
  • țâțacelor
vocativ singular
  • țâța
  • țâțaco
plural
  • țâțacelor
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ța
  • țaca
plural
  • țace
  • țacele
genitiv-dativ singular
  • țace
  • țacei
plural
  • țace
  • țacelor
vocativ singular
  • ța
  • țaco
plural
  • țacelor

țâțacă țacă

  • 1. regional Diminutiv al lui țață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6.
      surse: DLRLC
    • Ascultă, Gulița nineacăi; hai, că ne-așteaptă țîțacele. ALECSANDRI, T. 408.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Țață + sufix -acă.
    surse: DEX '98 DEX '09