7 definiții pentru țăcănitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚĂCĂNITÚRĂ, țăcănituri, s. f. Țăcănit1. – Țăcăni + suf. -tură.

ȚĂCĂNITÚRĂ, țăcănituri, s. f. Țăcănit1. – Țăcăni + suf. -tură.

țăcănitu sf [At: BAR – MUNT., W. 3891/3, ap. TDRG / S și: țecănitură / Pl: ~ri / E: țăcăni + -itură] Zgomot scurt (repetat și ritmic) Si: păcănitură, țăcăneală (1), țăcănire (1), țăcănit1 (1), (rar) țăncănitură, (reg) țocănitură.

ȚĂCĂNITÚRĂ, țăcănituri, s. f. Țăcănit1. Dadaci ar fi executat o perfectă mînuire de armă, cu toate țăcăniturile reglementare. CAMILAR, N. I 156.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țăcănitúră s. f., g.-d. art. țăcănitúrii; pl. țăcănitúri

țăcănitúră s. f., g.-d. art. țăcănitúrii; pl. țăcănitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚĂCĂNITÚRĂ s. v. păcănit.

ȚĂCĂNITU s. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit. (O ~ ritmică de arme.)

Intrare: țăcănitură
țăcănitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcănitu
  • țăcănitura
plural
  • țăcănituri
  • țăcăniturile
genitiv-dativ singular
  • țăcănituri
  • țăcăniturii
plural
  • țăcănituri
  • țăcăniturilor
vocativ singular
plural

țăcănitură

etimologie:

  • Țăcăni + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09