10 definiții pentru țâncă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc.

țâncă sf [At: SIMION DASC., LET. 6 / V: țin~ / Pl: ~nce, ~nci / E: țânc2 + -ă] 1 (Îrg) Femela țâncului (17). 2 (Fam) Fetișcană (1). 3 (Fam; pex) Fiică.

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Fam.; rar) Fetiță, copiliță. – Tânc + suf. -ă.

ȚÎ́NCĂ, țînce, s. f. (Rar, mai ales depreciativ) Fetiță, copiliță. Cum, eu să nu mă însor pînă n-a crește țînca asta? PAMFILE, M. R. 28.

ȚÎNCĂ s.f. (Mold.) Cățelușă. Ș-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii țînci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pe țîncă Molda. URECHE; cf. N. COSTIN, apud TDRG.- Variante: țincă (N. COSTIN, apud TDRG). . Etimologie: țînc + suf. -ă. Vezi și țincșor, țînc.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce

țâncă s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țâncă, țânce, s.f. (reg.) 1. (pop. și înv.) fetiță, copiliță. 2. (înv.) femela unui câine de talie mică.

Intrare: țâncă
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâncă
  • țânca
plural
  • țânce
  • țâncele
genitiv-dativ singular
  • țânce
  • țâncei
plural
  • țânce
  • țâncelor
vocativ singular
  • țâncă
  • țânco
plural
  • țâncelor

țâncă

etimologie:

  • țânc
    surse: DEX '09
  • țânc + sufix -ă.
    surse: DEX '98