3 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țâțu i vz țuțu

țâț2 [At: BĂCESCU, PĂS. 311 / V: țiț / Pl: ~i snm / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care redă sunetele caracteristice scoase de unele păsări, de șoareci etc. Si: chiț, ți1. 2 sm (Orn; reg) Purcelușă (Sylvia curruca). 3 sm (Ent; reg) Scripcar (Saperda carcharias). 4 sn (Reg) Fluier din coajă de salcie.

țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică1 (4).

ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.

ȚÂȚ, țâțuri, s. n. (Reg.) Căniță din care se dă copiilor să bea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÂȚ s. v. pitulice, purcelușă.

Intrare: țâț (cană)
țâț1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâț
  • țâțul
  • țâțu‑
plural
  • țâțuri
  • țâțurile
genitiv-dativ singular
  • țâț
  • țâțului
plural
  • țâțuri
  • țâțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țâț (ornit.)
țâț3 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâț
  • țâțul
  • țâțu‑
plural
  • țâți
  • țâții
genitiv-dativ singular
  • țâț
  • țâțului
plural
  • țâți
  • țâților
vocativ singular
plural
Intrare: țuțu
țuțu interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țuțu
țâțu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țâț (cană)

  • 1. regional Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
    surse: DLRLC DLRM

etimologie:

țâț (ornit.)

etimologie: