3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec.[1] corectată

  1. Am corectat forma de plural (țugui în original) și am eliminat paranteza [Prez. ind. și: țuguiez] din final (aferentă verbului țuguia). — gall

țugui2, ~ie smf vz țăgui3

țugui1 [At: LB / V: (reg) țucui, țuclui, ~glui, ~e sf, ~ghii sn / Pl: ~uri, ~e / E: ns cf țicui1] 1 sn Vârf ascuțit al unor ridicături de teren Si: (reg) cucui1 (6). 2 sn (Reg) Deal nu prea înalt și ascuțit. 3 sn (Reg) Deal înalt și izolat, despărțit prin văi și șesuri de alte dealuri. 4 sn (Reg) Deal mic și rotund Si: colină1, dâmb (1), movilă. 5 sn (Reg) Teren ridicat. 6 sn Parte ascuțită a unor articole vestimentare, a unor construcții etc. Si: (rar) țuguitură, (reg) cucui1 (2). 7 a În formă ascuțită. 8 sn (Reg) Țurțur1 (1). 9 sn (Reg; îf țuclui) Colț de stâncă. 10 sn (Reg) Smoc de păr de pe creștetul capului Si: moț1, (reg) cucui, pupui1. 11 sn (Reg) Smoc de pene de pe capul păsărilor Si: moț1, (reg) cucui1 (4), pupui1, țuguiaș (1). 12 sn (Îvr; îf țuclui) Proeminență pe toarta unui urcior de lut, prin care se bea apă. 13 sn (Îvr; îaf) Trenă1 la rochie.

ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec.

ȚUGÚI, țuguie, s. n. Partea cea mai înaltă, de formă conică, a unui deal sau a unei movile; vîrf ascuțit, îndreptat în sus, al unor obiecte (mai ales al căciulii și al acoperișului). După ce-și scutură luleaua de țuguiul semeț al opincii lui de cauciuc, porniră. GALAN, B. I 83. Și-a pus în față, între genunchi, căciula mare cu țuguiul turtit. STANCU, D. 264. I-a întors spatele, intrînd în șandramaua scundă, cu țuguiul acoperișului de șindrilă ca o... glugă veche și mucedă. C. PETRESCU, A. R. 52. Ne arată la stînga, în fund, printre cheliile munților, un țugui mai depărtat, aurit de razele soarelui. VLAHUȚĂ, R. P. 112.

ȚUGÚI ~ie n. 1) Parte conică a unui vârf de deal sau de munte. 2) Vârf ascuțit al unor obiecte. Acoperiș cu ~. /Orig. nec.

2) țugúĭ și -ĭéz, a v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.

ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui.

țuclui[1] sn vz țugui1 corectată

  1. În original, incorect tipărit: țiclui LauraGellner

țuguia [At: CARAGIALE, O. IV,7 / V: (reg) ~glu~ / Pzi: ~iez, țugui / E: țugui1] 1-2 vtr A (se) ascuți spre vârf. 3-4 vtr A (se) înălța în formă de țugui1 (6). 5-6 vtr (D. buze, gură) A (se) strânge rotunjind și întinzând(u-se) înainte. 7 vr (Reg) A se cățăra.

ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui.

ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vîrf (în formă de țugui); a se ridica, a se înălța în formă de țugui. Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124. Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101. ♦ Tranz. A strînge buzele, rotunjindu-le și întinzîndu-le înainte. Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63. Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16. Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117. Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99.

A ȚUGUIÁ ~iéz tranz. A face să se țuguieze. ~ buzele. [Și țugui] /Din țugui

A SE ȚUGUIÁ pers.3 se țuguiáză intranz. A deveni subțire spre vârf; a se face asemănător cu un țugui. /Din țugui

arată toate definițiile

Intrare: Țugui
Țugui nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țugui
Intrare: țugui
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țugui
  • țuguiul
  • țuguiu‑
plural
  • țuguie
  • țuguiele
genitiv-dativ singular
  • țugui
  • țuguiului
plural
  • țuguie
  • țuguielor
vocativ singular
plural
Intrare: țuguia
țuguia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I
verb (VT104)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuguia
  • țuguiere
  • țuguiat
  • țuguiatu‑
  • țuguind
  • țuguindu‑
singular plural
  • țuguie
  • țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țugui
(să)
  • țugui
  • țuguiam
  • țuguiai
  • țuguiasem
a II-a (tu)
  • țugui
(să)
  • țugui
  • țuguiai
  • țuguiași
  • țuguiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuguie
(să)
  • țuguie
  • țuguia
  • țuguie
  • țuguiase
plural I (noi)
  • țuguiem
(să)
  • țuguiem
  • țuguiam
  • țuguiarăm
  • țuguiaserăm
  • țuguiasem
a II-a (voi)
  • țuguiați
(să)
  • țuguiați
  • țuguiați
  • țuguiarăți
  • țuguiaserăți
  • țuguiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuguie
(să)
  • țuguie
  • țuguiau
  • țuguia
  • țuguiaseră
țuguia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuguia
  • țuguiere
  • țuguiat
  • țuguiatu‑
  • țuguind
  • țuguindu‑
singular plural
  • țuguia
  • țuguiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuguiez
(să)
  • țuguiez
  • țuguiam
  • țuguiai
  • țuguiasem
a II-a (tu)
  • țuguiezi
(să)
  • țuguiezi
  • țuguiai
  • țuguiași
  • țuguiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuguia
(să)
  • țuguieze
  • țuguia
  • țuguie
  • țuguiase
plural I (noi)
  • țuguiem
(să)
  • țuguiem
  • țuguiam
  • țuguiarăm
  • țuguiaserăm
  • țuguiasem
a II-a (voi)
  • țuguiați
(să)
  • țuguiați
  • țuguiați
  • țuguiarăți
  • țuguiaserăți
  • țuguiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuguia
(să)
  • țuguieze
  • țuguiau
  • țuguia
  • țuguiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țugui

  • 1. Vârf de deal sau de munte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: creștet pisc (subst.) un exemplu
    exemple
    • Ne arată la stînga, în fund, printre cheliile munților, un țugui mai depărtat, aurit de razele soarelui. VLAHUȚĂ, R. P. 112.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Vârful ascuțit al unor obiecte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: țuguitură țuțui 3 exemple
      exemple
      • După ce-și scutură luleaua de țuguiul semeț al opincii lui de cauciuc, porniră. GALAN, B. I 83.
        surse: DLRLC
      • Și-a pus în față, între genunchi, căciula mare cu țuguiul turtit. STANCU, D. 264.
        surse: DLRLC
      • I-a întors spatele, intrînd în șandramaua scundă, cu țuguiul acoperișului de șindrilă ca o... glugă veche și mucedă. C. PETRESCU, A. R. 52.
        surse: DLRLC

etimologie:

țuguia

  • 1. reflexiv A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124.
      surse: DLRLC
    • Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte.
      surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63.
        surse: DLRLC
      • Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16.
        surse: DLRLC
      • Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117.
        surse: DLRLC
      • Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • țugui
    surse: DEX '09