4 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC2 s. m. v. țânc.

ținc1 [At: ALR SN III, h 701/310 / V: țânc (Pl: țânci) / E: fo] 1 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al pițigoiului. 2 i (Îf țânc) Cuvânt care redă strigătul specific al țicleanului (1). 3 sm (Orn; Mun; îf țânc) Țiclean (1) (Sitta europaea).

ținc3 sn [At: LTR2 / Pl: ~uri / E: ger Zinke] Fiecare dintre dinții, alternând cu tăieturi de la capetele a două scânduri, care se îmbucă permițând îmbinarea acestora în unghi.

ȚINC, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scînduri, alternînd cu cîte o crestătură, pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scînduri.

ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke

ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut].

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

țânc2 sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei2 (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: Ținc
Ținc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ținc
Intrare: ținc
ținc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ținc (capăt)
ținc2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • țincuri
  • țincurile
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • țincuri
  • țincurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țânc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țânc
  • țâncul
  • țâncu‑
plural
  • țânci
  • țâncii
genitiv-dativ singular
  • țânc
  • țâncului
plural
  • țânci
  • țâncilor
vocativ singular
  • țâncule
plural
  • țâncilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • ținci
  • țincii
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • ținci
  • țincilor
vocativ singular
  • țincule
plural
  • țincilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țânc ținc

  • exemple
    • La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200.
      surse: DLRLC
    • Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37.
      surse: DLRLC
    • Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48.
      surse: DLRLC
    • Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit popular Puiul anumitor animale (mai ales puiul de câine).
    surse: DLRLC

etimologie:

ținc (capăt)

  • 1. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: