2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țițeică2 sf vz țâțeică2

țițeică1 sf [At: PAMFILE, J. III, 41 / V: țâț~, țăț~, țuț~, ~țeai~, țâțai~, țâțeiche, țâțaichi, ~eche, țâțeche / Pl: ~ici / E: țâțu + -eică] (Reg) 1 Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură fixată orizontal într-un par, care se poate roti cu câte o persoană așezată la fiecare capăt Si: (reg) țuțubăr. 2 Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură așezată de-a curmezișul unui butuc, pe ale cărei capete stau două persoane pentru a se legăna, cumpănindu-se reciproc Si: țuțul (1). 3 Leagăn făcut din crengi plecate și legate la capete. 4 Leagăn atârnat de ceva, adesea de o creangă Si: (reg) țuțoiacă, țuțoi, țuțu (4), țuțui2, țuțuieică, țuțul (3), țuțulaică, țuțulig, țuțulincă, țuțuluș. 5 (Reg; îe) A se da în ~ A se învârti într-un leagăn.

ȚIȚÉICĂ s. f. (Regional) 1. Scîndură înfiptă orizontal într-un par, așa ca să se poată roti, servind ca distracție asemănătoare cu un joc de călușei. V. călușei, carusel. 2. Scîndură așezată de-a curmezișul pe un butuc, astfel încît capetele ei să balanseze; servește ca distracție în loc de scrînciob. – Variantă: țițéche (PAMFILE, I. C. 469) s. f.

țițéĭcă f., pl. ĭ (după var. țițeche, ar fi de orig. lat. Cp. cu tindeche). Munt. vest. Trans. Un fel de leagăn compus dintr’o scîndură fizată pe un stîlp și pe care un băĭat o’nvîrtește orizontal pe cînd alțĭ doĭ băĭețĭ șed la capete.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țițéică (reg.) s. f., g.-d. art. țițéicii; pl. țițéici

țițéică s. f., g.-d. art. țițéicii; pl. țițéici


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚIȚÉICĂ < subst., – Dobre, 1699 (Vieri 68); – G. matematician.

Intrare: Țițeică
Țițeică nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țițeică
Intrare: țițeică
țițeică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țițeică
  • țițeica
plural
  • țițeici
  • țițeicile
genitiv-dativ singular
  • țițeici
  • țițeicii
plural
  • țițeici
  • țițeicilor
vocativ singular
plural
țițeche substantiv feminin
substantiv feminin (F122)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țițeche
  • țițechea
plural
  • țițechi
  • țițechile
genitiv-dativ singular
  • țițechi
  • țițechii
plural
  • țițechi
  • țițechilor
vocativ singular
plural

țițeică țițeche regional

  • 1. Scândură înfiptă orizontal într-un par, așa ca să se poată roti, servind ca distracție asemănătoare cu un joc de călușei.
    surse: DLRLC
  • 2. Scândură așezată de-a curmezișul pe un butuc, astfel încât capetele ei să balanseze; servește ca distracție în loc de scrânciob.
    surse: DLRLC

etimologie: