2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

șurubui [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~upui / Pzi: ~esc / E: șurub + -ui] (Reg) 1 vt A înșuruba. 2 vt (Fig) A minți. 3 vt (Fig) A înșela. 4 vi (Îe) A o ~ A recurge la șiretlicuri (1). 5 vt A pune la punct Si: a regla.

ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A învîrti, a suci, a întoarce un șurub. Expr. A o șurubui = a o suci, a o învîrti, a o întoarce (pentru a obține un-avantaj). Apoi dă, măi Chirică, tu m-ai tot chihăit de cap pînă acum, să mă însor... și apoi acum tot tu o șurubuiești și-o întorci, cum îți vine ție la socoteală. CREANGĂ, P. 165.

șurubuì v. 1. a întoarce șurubul; 2. fig. a meșteșugi: o șurubuești și o întorci cum îți vine ție la socoteală CR.

șurubuĭésc v. tr. (d. șurub). Mold. Fig. A o șurubui, a întoarce șuruburile, a o întoarce cum îțĭ vine la socoteală, cum îțĭ place. V. în- și des-șurubez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șurubuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘURUBUÍ vb. v. înșuruba, strânge.

șurubui vb. v. ÎNȘURUBA. STRÎNGE.

Intrare: șurubuit
șurubuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șurubuit
  • șurubuitul
  • șurubuitu‑
  • șurubui
  • șurubuita
plural
  • șurubuiți
  • șurubuiții
  • șurubuite
  • șurubuitele
genitiv-dativ singular
  • șurubuit
  • șurubuitului
  • șurubuite
  • șurubuitei
plural
  • șurubuiți
  • șurubuiților
  • șurubuite
  • șurubuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: șurubui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șurubui
  • șurubuire
  • șurubuit
  • șurubuitu‑
  • șurubuind
  • șurubuindu‑
singular plural
  • șurubuiește
  • șurubuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șurubuiesc
(să)
  • șurubuiesc
  • șurubuiam
  • șurubuii
  • șurubuisem
a II-a (tu)
  • șurubuiești
(să)
  • șurubuiești
  • șurubuiai
  • șurubuiși
  • șurubuiseși
a III-a (el, ea)
  • șurubuiește
(să)
  • șurubuiască
  • șurubuia
  • șurubui
  • șurubuise
plural I (noi)
  • șurubuim
(să)
  • șurubuim
  • șurubuiam
  • șurubuirăm
  • șurubuiserăm
  • șurubuisem
a II-a (voi)
  • șurubuiți
(să)
  • șurubuiți
  • șurubuiați
  • șurubuirăți
  • șurubuiserăți
  • șurubuiseți
a III-a (ei, ele)
  • șurubuiesc
(să)
  • șurubuiască
  • șurubuiau
  • șurubui
  • șurubuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șurubui

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. expresie A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Apoi dă, măi Chirică, tu m-ai tot chihăit de cap pînă acum, să mă însor... și apoi acum tot tu o șurubuiești și-o întorci, cum îți vine ție la socoteală. CREANGĂ, P. 165.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Șurub + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98