2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șupi1 [At: (a. 1662) CGR 161/2 / V: (reg) ~păi / Pzi: șup, ~pesc / E: ns cf ger dal schuppen „a ghionti, a îmbrânci”] 1-2 vri (Reg) A se năpusti. 3 vt (Trs; c. i. persoane) A bate (92).

șupi2 vt [At: CUV. D. BĂTR. I, 304 / Pzi: ~pesc / E: nct] 1 (Înv) A jefui. 2 (Olt) A fura (1).

ȘUPI vb. (ȚR) 1. A se repezi, a se năpusti. Cum le aduc banii și pungile, ei șupesc dă le numără ei singuri. ÎNV. 1642, 10r. 2. A bate, a lovi; a schingiui. Trupul acesta ce iaste împotrivă lui Dumnezeu și a multe răutăți și vinovat, cătră omorîrea caznelor a-l șupi și cu Isus Hrislos a se răstigni. C 1688, 425r. 3. A răpi, a fura; a lua. Razhištaju, șupesc, jăhuiesc.Uhaplĕetŭ, șupeaște, apucă, răpeaște. ST. LEX., 304. Iară ea, sărind, îndată șupeaște cîte una dintr-însele și cu aceaea să hrăneaște. F 1700, 258r; cf. LEX., 68r; LEX. 1683, 13r; E 1717, 158v. ◊ Fig. Neaducindu-și ei aminte de toate, judecară. svre moarte, supindu-si ei spre vînzarea lui pre unul den ucenicii lui. VI 1671, 70v; cf. VI 1673, 42r; VI 1700, 42v; VI 1779, 151v. Etimologie necunoscută. Cf. germ. dial. schuppen „a înghionti, a îmbrînci”. Vezi și șupire, șupitor. Cf. s t o r o h ă n i, z m i c u r a.

șupésc v. tr. (cp. cu cĭupesc). Cor. ș. a. Înhaț, înșfac.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUPÍ vb. v. arunca, azvârli, bate, izbi, lovi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

șupi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. BATE. IZBI. LOVI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șupí2, șupésc, vb. IV 1. (înv.) a jefui; a răpi. 2. (despre persoane) a bate, a lovi.

Intrare: șupit
șupit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șupit
  • șupitul
  • șupitu‑
  • șupi
  • șupita
plural
  • șupiți
  • șupiții
  • șupite
  • șupitele
genitiv-dativ singular
  • șupit
  • șupitului
  • șupite
  • șupitei
plural
  • șupiți
  • șupiților
  • șupite
  • șupitelor
vocativ singular
plural
șupire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șupire
  • șupirea
plural
  • șupiri
  • șupirile
genitiv-dativ singular
  • șupiri
  • șupirii
plural
  • șupiri
  • șupirilor
vocativ singular
plural
Intrare: șupi
verb (VT401)
Surse flexiune: DAR, Scriban
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șupi
  • șupire
  • șupit
  • șupitu‑
  • șupind
  • șupindu‑
singular plural
  • șupește
  • șupiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șupesc
(să)
  • șupesc
  • șupeam
  • șupii
  • șupisem
a II-a (tu)
  • șupești
(să)
  • șupești
  • șupeai
  • șupiși
  • șupiseși
a III-a (el, ea)
  • șupește
(să)
  • șupească
  • șupea
  • șupi
  • șupise
plural I (noi)
  • șupim
(să)
  • șupim
  • șupeam
  • șupirăm
  • șupiserăm
  • șupisem
a II-a (voi)
  • șupiți
(să)
  • șupiți
  • șupeați
  • șupirăți
  • șupiserăți
  • șupiseți
a III-a (ei, ele)
  • șupesc
(să)
  • șupească
  • șupeau
  • șupi
  • șupiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)