2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

ȘUIERĂTOÁRE ~ f. pop. Jucărie rudimentară, folosită de copii pentru a șuiera; fluierătoare. [Sil. șu-ie-ră-toa-] /a șuiera + suf. ~ătoare

șuĭerătoáre f., pl. orĭ. Est. Fluĭer mic (de metal saŭ de os) întrebuințat la dat semnale în poliție (țignal), în armată, în marină (siflie), la căile ferate ș. a. – În vest fluĭerătoare. V. sirenă.

ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat2. ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

șuierător, ~oare [At: NEGRUZZI, S. I, 322 / V: (reg) șuruietoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: șuiera + -ător] 1-2 a, av Șuierat2 (1-2). 3 a (Înv; îs) Consoană ~oare Consoană sibilantă. 4 a (D. unele animale, păsări, insecte) Care scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. 5 a (Mai ales d. vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant Si: vâjâitor. 6 sf (Mol; Dob) Fluier (1) (de metal, os, lemn etc.).

ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat2. ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ător.

ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj. Care șuieră sau care seamănă cu un șuier. În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Din iarbă scoate capid șarpele șuierător. BELDICEANU, P. 57. Se oprise ascultînd... concertul acestor paseri șuierătoare. NEGRUZZI, S. I 322. Consoană șuierătoare = consoană sibilantă, v. sibilant. ◊ (Adverbial) Micluț se-ntoarse șui șopti șuierător muierii peste umăr. DUMITRIU, N. 162. «Domnișoară Natalie»... șopti Daniil greu, șuierător. SADOVEANU, M. 114.

ȘUIERĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care șuieră; asemănător șuieratului. Un vânt ~.Consoană ~oare consoană siflanta sau sibilantă. [Sil. șu-ie-] /a șuiera + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătoáre s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUIERĂTOÁRE s. 1. fluierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) 2. (FON.) sibilantă, siflantă.

ȘUIERĂTOARE s. 1. fluierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) 2. (FON.) sibilantă, siflantă.

ȘUIERĂTÓR adj. 1. vâjâitor. (Un vânt ~.) 2. v. țiuitor. 3. șuierat. (O respirație ~oare.) 4. (FON.) sibilant, siflant. (Consoană ~oare; sunet ~.)

ȘUIERĂTOR adj. 1. vîjîitor. (Un vînt ~.) 2. piuitor, țiuitor, vîjîitor. (Zgomot ~.) 3. șuierat. (O respirație ~.) 4. (FON.) sibilant, siflant. (Consoană ~; sunet ~.)

Intrare: șuierătoare
șuierătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierătoare
  • șuierătoarea
plural
  • șuierători
  • șuierătorile
genitiv-dativ singular
  • șuierători
  • șuierătorii
plural
  • șuierători
  • șuierătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: șuierător
șuierător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierător
  • șuierătorul
  • șuierătoru‑
  • șuierătoare
  • șuierătoarea
plural
  • șuierători
  • șuierătorii
  • șuierătoare
  • șuierătoarele
genitiv-dativ singular
  • șuierător
  • șuierătorului
  • șuierătoare
  • șuierătoarei
plural
  • șuierători
  • șuierătorilor
  • șuierătoare
  • șuierătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șuierătoare

  • 1. rar Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.
    surse: DLRLC

etimologie:

șuierător

  • 1. adesea adverbial Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șuierat (adj.) attach_file 3 exemple
    exemple
    • În tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Micluț se-ntoarse și-i șopti șuierător muierii peste umăr. DUMITRIU, N. 162.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial «Domnișoară Natalie»... șopti Daniil greu, șuierător. SADOVEANU, M. 114.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific.
    surse: DEX '09 DEX '98 attach_file 2 exemple
    exemple
    • Din iarbă scoate capul șarpele șuierător. BELDICEANU, P. 57.
      surse: DLRLC
    • Se oprise ascultînd... concertul acestor paseri șuierătoare. NEGRUZZI, S. I 322.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Șuiera + sufix -ător.
    surse: DEX '98