2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘÚCĂR s. n., s. m. v. șucar.

ȘÚCĂR s. n., s. m. v. șucar.

ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucar, ~ă [At: BL II, 113 / V: (arg) -căr smn, a, șuhar, șuhăr, zuhăr smn / Pl: ~i, ~e / E: rrm šukar, (7) cf și ger Schacher] (Arg) 1 a Frumos (1). 2 a Bun1 (1). 3 a (Îf șucăr) Elegant (1). 4 sn Gălăgie (1). 5 sn Scandal. 6 sn Supărare. 7 sm (Îf șucăr) Hoț (1).

ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., subst. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (În forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (În forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar. – Pentru sensul 3., cf. și germ. Schacher.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șúcăr s. n. – (Arg.) Scandal, ceartă, intrigă. – Var. șuhăr. Germ. Schacher „comerț cu vechituri, pungășie”; rezultatul au indică o intervenție a limbii idiș (Iordan, Stilistica limbii române, București 1944, 373). Pentru rezultatul chc, cf. dubletul șahăr-mahăr (var. ciacăr-macăr), în expresia a umbla cu șahăr-mahăr „a înșela” din germ. schachern „a face trafic” și machen „a face”, cf. pol. szachermacher (Tiktin; Iordan, ZRPh., LIV, 370; Iordan, BF, IV, 197). Der. din țig. šuklar- „a înăcri” (Vasiliu, GS, VII, 126; Juilland 174-6) pare mai puțin probabilă. Der. șucări, vb. (a observa, a remarca; a vorbi, a discuta; a înfrumuseța; a prospera; a face spic; a se îmbogăți; a face tărăboi; a fura, a se descurca), se folosește de obicei numai ca Arg. ca verb paspartu, datorită desigur sensului său primitiv de „a face trafic”, cf. fr. trafiquer „a face” și s-a contaminat parțial cu șucar „drăguț”; șufări, vb. (a fura).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a ieși cu scandal / cu șucăr mare expr. a se ajunge la un conflict violent.

Intrare: șucăr (gălăgie)
șucăr2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șucăr
  • șucărul
  • șucăru‑
plural
  • șucăre
  • șucărele
genitiv-dativ singular
  • șucăr
  • șucărului
plural
  • șucăre
  • șucărelor
vocativ singular
plural
Intrare: șucăr (hoț)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șucăr
  • șucărul
  • șucăru‑
plural
  • șucări
  • șucării
genitiv-dativ singular
  • șucăr
  • șucărului
plural
  • șucări
  • șucărilor
vocativ singular
  • șucărule
  • șucăre
plural
  • șucărilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șucăr (gălăgie)

etimologie:

șucăr (hoț)

etimologie: