2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

șușotit sn [At: DL / V: (reg) șoș~ / Pl: ~uri / E: șușoti] (Reg) 1 Șoptire (1). 2 Șușoteală (2).

ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Faptul de a șușoti; șoptire, șoaptă.

ȘUȘOTÍT s.n. (Rar) Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau ceva care șușotește; șușoteală. [< șușoti].

ȘUȘOTÍT n. 1) v. A ȘUȘOTI. 2) Sunet caracteristic produs de un om sau de un obiect care șușotește. /v. a șușoti

ȘOȘOTÍ vb. IV v. șușoti.

ȘOȘOTÍT s. n. v. șușotit.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

șușoti [At: ALEXI, W. / V: (reg) șoș~ / Pzi: ~tesc / E: fo cf fr chuchotter] 1 (Reg) vi (D. ape, frunze, vânt etc.) A șopoti (3). 2-3 vti A șopti (1-2). 4 vt A șopti (3). 5 vi (Îf șoșoti) A râde pe înfundate sau pe ascuns.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă, a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform; a șopti. Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: șoșotí (EMINESCU, O. IV 109) vb. IV.

ȘUȘOTÍ vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

ȘUȘOTÍ vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter)

A ȘUȘOTÍ ~ésc intranz. 1) A face schimb de informații pe șoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, ușor și monoton. /Onomat.

șoșotì v. a șopti: șoșotesc, vorbesc, născocesc NEGR. [Onomatopee].

*șoșotésc v. intr. (fr. chuchoter, a șopti). Barb. (deși la Tkt. și la Panf. e dat ca pop.). Șoptesc, șopotesc. Foșnesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: șușotit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușotit
  • șușotitul
  • șușotitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • șușotit
  • șușotitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoșotit
  • șoșotitul
  • șoșotitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • șoșotit
  • șoșotitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: șușoti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șușoti
  • șușotire
  • șușotit
  • șușotitu‑
  • șușotind
  • șușotindu‑
singular plural
  • șușotește
  • șușotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șușotesc
(să)
  • șușotesc
  • șușoteam
  • șușotii
  • șușotisem
a II-a (tu)
  • șușotești
(să)
  • șușotești
  • șușoteai
  • șușotiși
  • șușotiseși
a III-a (el, ea)
  • șușotește
(să)
  • șușotească
  • șușotea
  • șușoti
  • șușotise
plural I (noi)
  • șușotim
(să)
  • șușotim
  • șușoteam
  • șușotirăm
  • șușotiserăm
  • șușotisem
a II-a (voi)
  • șușotiți
(să)
  • șușotiți
  • șușoteați
  • șușotirăți
  • șușotiserăți
  • șușotiseți
a III-a (ei, ele)
  • șușotesc
(să)
  • șușotească
  • șușoteau
  • șușoti
  • șușotiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șoșoti
  • șoșotire
  • șoșotit
  • șoșotitu‑
  • șoșotind
  • șoșotindu‑
singular plural
  • șoșotește
  • șoșotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șoșotesc
(să)
  • șoșotesc
  • șoșoteam
  • șoșotii
  • șoșotisem
a II-a (tu)
  • șoșotești
(să)
  • șoșotești
  • șoșoteai
  • șoșotiși
  • șoșotiseși
a III-a (el, ea)
  • șoșotește
(să)
  • șoșotească
  • șoșotea
  • șoșoti
  • șoșotise
plural I (noi)
  • șoșotim
(să)
  • șoșotim
  • șoșoteam
  • șoșotirăm
  • șoșotiserăm
  • șoșotisem
a II-a (voi)
  • șoșotiți
(să)
  • șoșotiți
  • șoșoteați
  • șoșotirăți
  • șoșotiserăți
  • șoșotiseți
a III-a (ei, ele)
  • șoșotesc
(să)
  • șoșotească
  • șoșoteau
  • șoșoti
  • șoșotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șușotit șoșotit

etimologie:

  • vezi șușoti
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

șușoti șoșoti

  • 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. unipersonal (Despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot ușor și uniform.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: șopti attach_file 2 exemple
    exemple
    • Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14.
      surse: DLRLC
    • Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135.
      surse: DLRLC

etimologie: