2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ștopoli vt [At: L. ROM. 1959, nr. 5, 72 / V: (reg) ~ofali, ștromp~, ștrop~, ștufuli, ștupuli / Pzi: ~lesc / E: mg stoppol cf ger stopfen, stoppeln] 1 (Trs; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A cârpi (1). 2 (Trs; c. i. obiecte de îmbrăcăminte) A țese. 3 (Reg) A însăila. 4 (Reg; îf ștufuli) A tivi. 5 (Trs; îf ștofali) A repara.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștopolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștopolésc, 3 sg. ștopoléște; conj. prez. 3 sg. și pl. ștopoleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTOPOLÍ vb. v. cârpi, coase, prinde, țese.

ștopoli vb. v. CÎRPI. COASE. PRINDE. ȚESE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ștopolí, ștopolésc, vb. IV (reg.) 1. a cârpi; a țese. 2. a însăila. 3. (în forma: ștufuli) a tivi. 3. (în forma: ștofali) a repara.

Intrare: ștopoli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștopoli
  • ștopolire
  • ștopolit
  • ștopolitu‑
  • ștopolind
  • ștopolindu‑
singular plural
  • ștopolește
  • ștopoliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștopolesc
(să)
  • ștopolesc
  • ștopoleam
  • ștopolii
  • ștopolisem
a II-a (tu)
  • ștopolești
(să)
  • ștopolești
  • ștopoleai
  • ștopoliși
  • ștopoliseși
a III-a (el, ea)
  • ștopolește
(să)
  • ștopolească
  • ștopolea
  • ștopoli
  • ștopolise
plural I (noi)
  • ștopolim
(să)
  • ștopolim
  • ștopoleam
  • ștopolirăm
  • ștopoliserăm
  • ștopolisem
a II-a (voi)
  • ștopoliți
(să)
  • ștopoliți
  • ștopoleați
  • ștopolirăți
  • ștopoliserăți
  • ștopoliseți
a III-a (ei, ele)
  • ștopolesc
(să)
  • ștopolească
  • ștopoleau
  • ștopoli
  • ștopoliseră
Intrare: ștopolit
ștopolit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștopolit
  • ștopolitul
  • ștopolitu‑
  • ștopoli
  • ștopolita
plural
  • ștopoliți
  • ștopoliții
  • ștopolite
  • ștopolitele
genitiv-dativ singular
  • ștopolit
  • ștopolitului
  • ștopolite
  • ștopolitei
plural
  • ștopoliți
  • ștopoliților
  • ștopolite
  • ștopolitelor
vocativ singular
plural
ștopolire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștopolire
  • ștopolirea
plural
  • ștopoliri
  • ștopolirile
genitiv-dativ singular
  • ștopoliri
  • ștopolirii
plural
  • ștopoliri
  • ștopolirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)