3 definiții pentru știuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

știuc sn vz ștuc1

ȘTIUC s.n. (Olt., Trans. S) Bucată, parte dintr-un întreg. B: Să mănînce cu bună rînduială la vremea lui, nu cu pornire și cu pripă, nici deodată știucul mare și neamestecat. MD1, 131r. C: Odinioară era un corb într-un copaci și ținea în gură un știuc de caș. FL. D 1693, 26r. Ceale cinci știucuri de lămîie într-însa pusă însămnează ceale cinci rane a lui Hristos. PP, 136r. Etimologie: germ. Stück. Vezi și știuculeț. Cf. d ă r a b.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

știúc (-ci), s. m. – Bucată, fărîmă. Germ. Stück (Mîndrescu, 91; Gáldi, Dict., 196).

Intrare: știuc
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știuc
  • știucul
  • știucu‑
plural
  • știuci
  • știucii
genitiv-dativ singular
  • știuc
  • știucului
plural
  • știuci
  • știucilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)