2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTEMPLUÍRE, ștempluiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a ștemplui și rezultatul ei; ștampilare. – V. ștemplui.

ȘTEMPLUÍRE, ștempluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a ștemplui și rezultatul ei; ștampilare. – V. ștemplui.

ȘTEMPLUÍ, ștempluiesc, vb. IV. Tranz. (Inv. și reg.) A pecetlui, a ștampila. – Din germ. stempeln.

ȘTEMPLUÍ, ștempluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pecetlui, a ștampila. – Din germ. stempeln.

ȘTEMPLUÍ, ștempluiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A pecetlui, a ștampila.

ștempluí, ștempluiesc, vb. tranz. – (reg.) A ștampila. – Din germ. stempeln „a ștampila, a timbra” (DEX, MDA).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștempluíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ștempluírii; pl. ștempluíri

ștempluíre s. f., g.-d. art. ștempluírii; pl. ștempluíri

ștempluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștempluiésc, imperf. 3 sg. ștempluiá; conj. prez. 3 să ștempluiáscă

ștempluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștempluiésc, imperf. 3 sg. ștempluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștempluiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTEMPLUÍ vb. v. pecetlui, ștampila.

ștemplui vb. v. PECETLUI. ȘTAMPILA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ștempluíre, ștempluíri, s.f. (reg.) 1. (înv.) ștampilare. 2. marcare (a arborilor).

ștempluí, ștempluiésc, vb. IV (reg.) 1. (înv.) a pecetlui, a ștampila. 2. (în forma: ștempela; despre arbori) a marca.

Intrare: ștempluire
ștempluire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștempluire
  • ștempluirea
plural
  • ștempluiri
  • ștempluirile
genitiv-dativ singular
  • ștempluiri
  • ștempluirii
plural
  • ștempluiri
  • ștempluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ștemplui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștemplui
  • ștempluire
  • ștempluit
  • ștempluitu‑
  • ștempluind
  • ștempluindu‑
singular plural
  • ștempluiește
  • ștempluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștempluiesc
(să)
  • ștempluiesc
  • ștempluiam
  • ștempluii
  • ștempluisem
a II-a (tu)
  • ștempluiești
(să)
  • ștempluiești
  • ștempluiai
  • ștempluiși
  • ștempluiseși
a III-a (el, ea)
  • ștempluiește
(să)
  • ștempluiască
  • ștempluia
  • ștemplui
  • ștempluise
plural I (noi)
  • ștempluim
(să)
  • ștempluim
  • ștempluiam
  • ștempluirăm
  • ștempluiserăm
  • ștempluisem
a II-a (voi)
  • ștempluiți
(să)
  • ștempluiți
  • ștempluiați
  • ștempluirăți
  • ștempluiserăți
  • ștempluiseți
a III-a (ei, ele)
  • ștempluiesc
(să)
  • ștempluiască
  • ștempluiau
  • ștemplui
  • ștempluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștempluire

etimologie:

  • vezi ștemplui
    surse: DEX '09 DEX '98

ștemplui

etimologie: