2 definiții pentru șteamătă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șteamăt, ~ă [At: MAIOR, IST. 257/11 / V: (reg) așteamătă, schiamătă, st~, ~amă sf (Pl: ~mete) ~aot sn / Pl: ? / E: ns cf știmă2] 1 sf (Reg) Arătare (27). 2 sf (Reg) Ființă foarte slabă, epuizată (de boală). 3 sf (Trs; Ban) Rămășiță. 4 sf (Trs; Ban) Urmă. 5 sf (Trs; Ban) Țipenie. 6 sn (Olt; în legătură cu verbe de mișcare; îlav) Cu de-a ~u Pe furiș Si: tiptil. 1 sn (Trs; înv; îf șteamăt) Pretext. 8 sf (Trs; Mun; îe) A-și face ~ă A se preface că are treabă. 9 sf (Trs; Mun; îae) A-și face de lucru. 10 sn (Reg) Sunet. 11 sn (Reg; spc) Zgomot (ușor) făcut de vânători pentru a deruta vânatul. 12 sn (Reg; îlv) A face ~ A vesti.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șteámăt s.n., s.f. (reg.) 1. rămășiță, urmă, țipenie. 2. (s.n.; în loc. adv.) cu de-a șteamătu = tiptil, pe furiș. 3. (s.n.; în forma: steamăt) pretext. 4. (s.n.; s.f.) sunet, zgomot; zgomot ușor făcut de vânători pentru a deruta vânatul. 5. (s.n.; în loc. vb.) a face șteamăt = a da de veste, a vesti. 6. (s.f.) arătare, vedenie, apariție; ființă foarte slabă, epuizată de boală, umbră. 7. (s.f.; în expr.) a face șteamătă = a se preface că are treabă; a-și face de lucru.

Intrare: șteamătă
șteamătă substantiv feminin
substantiv feminin (F999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șteamătă
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural