2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șontocăi v vz șontâcăi

ȘONTOCĂÍ vb. IV v. șontîcăi.

ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi.

șontâcăi vi [At: DELAVRANCEA, T. 28 / V: (reg) -ncătăi, ~tăc~, ~tic~, ~toc~ / Pzi: ~tâcăi, ~esc / E: șontâc + -ăi] (Reg; d. ființe) A șchiopăta (1).

ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi.

ȘONTÎCĂÍ, șontîcăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla greu, șchiopătînd. (Atestat în forma șontocăi) Întîlni și niște răniți: unul șchiop, șontocăind în ciomag. PAS, Z. III 75. – Variantă: șontocăí vb. IV.

A ȘONTÂCĂÍ ~iésc intranz. pop. A merge cu dificultate (și făcând mișcări nefirești) datorită infirmității unui picior; a șchiopăta; a șovâlcăi. /șontâc + suf. ~ăi

șontăcăì v. a umbla șchiopătând.

șontî́căĭ și șoltî́căĭ saŭ -ĭésc, a v. intr. (ung. santikálni, a șchĭopăta puțin, sántálni, a șchĭopăta; sîrb. šantati, a șchĭopăta). Sud. Fam. Șchĭopătez. V. alignesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie

șontâcăí vb., ind. prez. 1 sg. șontâcăi/șontâcăiésc, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șontâcăie/șontâcăiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘONTÂCĂÍ vb. v. șchiopăta.

Intrare: șontocăi
șontocăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șontâcăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șontâcăi
  • șontâcăire
  • șontâcăit
  • șontâcăitu‑
  • șontâcăind
  • șontâcăindu‑
singular plural
  • șontâcăie
  • șontâcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șontâcăi
(să)
  • șontâcăi
  • șontâcăiam
  • șontâcăii
  • șontâcăisem
a II-a (tu)
  • șontâcăi
(să)
  • șontâcăi
  • șontâcăiai
  • șontâcăiși
  • șontâcăiseși
a III-a (el, ea)
  • șontâcăie
(să)
  • șontâcăie
  • șontâcăia
  • șontâcăi
  • șontâcăise
plural I (noi)
  • șontâcăim
(să)
  • șontâcăim
  • șontâcăiam
  • șontâcăirăm
  • șontâcăiserăm
  • șontâcăisem
a II-a (voi)
  • șontâcăiți
(să)
  • șontâcăiți
  • șontâcăiați
  • șontâcăirăți
  • șontâcăiserăți
  • șontâcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șontâcăie
(să)
  • șontâcăie
  • șontâcăiau
  • șontâcăi
  • șontâcăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șontâcăi
  • șontâcăire
  • șontâcăit
  • șontâcăitu‑
  • șontâcăind
  • șontâcăindu‑
singular plural
  • șontâcăiește
  • șontâcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șontâcăiesc
(să)
  • șontâcăiesc
  • șontâcăiam
  • șontâcăii
  • șontâcăisem
a II-a (tu)
  • șontâcăiești
(să)
  • șontâcăiești
  • șontâcăiai
  • șontâcăiși
  • șontâcăiseși
a III-a (el, ea)
  • șontâcăiește
(să)
  • șontâcăiască
  • șontâcăia
  • șontâcăi
  • șontâcăise
plural I (noi)
  • șontâcăim
(să)
  • șontâcăim
  • șontâcăiam
  • șontâcăirăm
  • șontâcăiserăm
  • șontâcăisem
a II-a (voi)
  • șontâcăiți
(să)
  • șontâcăiți
  • șontâcăiați
  • șontâcăirăți
  • șontâcăiserăți
  • șontâcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șontâcăiesc
(să)
  • șontâcăiască
  • șontâcăiau
  • șontâcăi
  • șontâcăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șontocăi
  • șontocăire
  • șontocăit
  • șontocăitu‑
  • șontocăind
  • șontocăindu‑
singular plural
  • șontocăie
  • șontocăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șontocăi
(să)
  • șontocăi
  • șontocăiam
  • șontocăii
  • șontocăisem
a II-a (tu)
  • șontocăi
(să)
  • șontocăi
  • șontocăiai
  • șontocăiși
  • șontocăiseși
a III-a (el, ea)
  • șontocăie
(să)
  • șontocăie
  • șontocăia
  • șontocăi
  • șontocăise
plural I (noi)
  • șontocăim
(să)
  • șontocăim
  • șontocăiam
  • șontocăirăm
  • șontocăiserăm
  • șontocăisem
a II-a (voi)
  • șontocăiți
(să)
  • șontocăiți
  • șontocăiați
  • șontocăirăți
  • șontocăiserăți
  • șontocăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șontocăie
(să)
  • șontocăie
  • șontocăiau
  • șontocăi
  • șontocăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șontocăi
  • șontocăire
  • șontocăit
  • șontocăitu‑
  • șontocăind
  • șontocăindu‑
singular plural
  • șontocăiește
  • șontocăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șontocăiesc
(să)
  • șontocăiesc
  • șontocăiam
  • șontocăii
  • șontocăisem
a II-a (tu)
  • șontocăiești
(să)
  • șontocăiești
  • șontocăiai
  • șontocăiși
  • șontocăiseși
a III-a (el, ea)
  • șontocăiește
(să)
  • șontocăiască
  • șontocăia
  • șontocăi
  • șontocăise
plural I (noi)
  • șontocăim
(să)
  • șontocăim
  • șontocăiam
  • șontocăirăm
  • șontocăiserăm
  • șontocăisem
a II-a (voi)
  • șontocăiți
(să)
  • șontocăiți
  • șontocăiați
  • șontocăirăți
  • șontocăiserăți
  • șontocăiseți
a III-a (ei, ele)
  • șontocăiesc
(să)
  • șontocăiască
  • șontocăiau
  • șontocăi
  • șontocăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șontâcăi șontocăi

etimologie:

  • Șontâc + sufix -ăi.
    surse: DEX '09 DEX '98