2 intrări

52 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘIRET1, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

ȘIRET2, -EATĂ, șireți, -te, adj. Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite; care dovedește un caracter viclean, perfid. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat; descurcăreț, abil. ♦ Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; care denotă abilitate, subtilitate, umor. Privire șireată. – Din tc. șirret.

ȘIRET2, -EATĂ, șireți, -te, adj. Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite; care dovedește un caracter viclean, perfid. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat; descurcăreț, abil. ♦ Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; care denotă abilitate, subtilitate, umor. Privire șireată. – Din tc. șirret.

șiret3, ~ea [At: IST. AM. 9374 / V: (reg) șăr~, șâred, ~rât, ~e, (înv) șer~ / Pl: ~eți, ~e / E: tc șirret] 1 a (D. oameni) Care știe să profite de naivitatea sau de buna- credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite. 2-3 a, av (Care are un caracter) viclean Si: perfid, prefăcut. 4 a (Cu sens atenuat; adesea cu o nuanță de simpatie) Care este descurcăreț Si: abil, șarlatan, șmecher (1), (reg) marafetos, mehenghi, ocoș. 5 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care denotă prefăcătorie. 6 a (Cu sens atenuat) Care denotă subtilitate, umor.

șiret1 sn [At: (a. 1693) SIO IIl5 337 / V: (reg) șăr~, șărit, șerăt, șer~, (înv) ~rit / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: tc șerit] 1 Șnur (1). 2 Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte Si: șnur (2), (reg) șinor (2). 3 (Spc) Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie. 4 (Fam; îe) A se trage de ~uri (cu cineva) A-și permite familiarități (cu cineva).

șiret2 sn [At: LB / V: (reg) jired, șar~, șăr~ (Pl: ~eți), ~ed, ~reit, șleit (A: nct), șreit (A: nct / Pl: ~e) șr~ / Pl: ~uri, ~e / E: mg sörét (dal serét, srét, slét)] (Reg) 1 Alică (1). 2 Glonț (1).

ȘIRET1, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

ȘIRET2, ȘIREATĂ, șireți, șirete, adj. (Despre oameni) Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur, pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite (v. șmecher); (despre înfățișarea sau manifestările oamenilor) care dovedește un caracter viclean, perfid. Moviloaia e șireată, va trimite daruri la sultan și va făgădui haraci sporit. SADOVEANU, O. VII 148. Șireată și abilă, Nadina ii aluneca mereu printre degete ca argintul viu. REBREANU, R. I 259. Avea fața șireată și ochiul lui care plîngea mă supăra cînd îl simțeam pironit asupră-mi. GANE, N. II 191. ◊ Expr. A fi șiret ca oaia v. oaie. ◊ (Adverbial) Ochii îi sticleau șiret din pungile de grăsime. DUMITRIU, N. 286. ◊ (Substantivat) Nicoriță e șiret mare și vra să steie la loc bun, ori de-a izbîndi vodă, ori de-or izbîndi boierii. SADOVEANU, O. VII 120. Trebuie să fie un om, dar desigur un șiret afurisit, care vrea să mă prindă cu un plan subțire. Dar nu și-a găsit prostul! GALACTION, O. I 82. Îl cunosc, îi un șiret de frunte. ALECSANDRI, T. I 331. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat. Închise puțin din ochiul sting și dete din cap c-un zîmbet șiret. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. ◊ (Cu o nuanță de simpatie) E frumos și tinerel, Dar e sfios cînd e cu fete. Iar ele rîd și rîd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. El zîmbind îi zice iarăși cînd cu ochii o măsoară: «Dulce ești, dar și șireată, Mărioară, Mărioară!». PĂUN-PINCIO, P. 77. Tu ai rîde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit în cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. EMINESCU, O. IV. 37. ◊ (Adverbial) Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. REBREANU, R. I 33.

ȘIRET1, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fîșie, care, petrecută prin găuri sau butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strînge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. Se uită la cizmele cu șireturi. DUMITRIU, N. 45. Încerca o pereche de ghete nouă cu șireturi, sosite atunci din București. SANDU-ALDEA, D. N. 235. Mi-o plesnit șireturile de la rochie. ALECSANDRI, T. 396. Țesătură în fîșie folosită pentru a întări o cusătură. 2. Sfoară de bumbac, de obicei îmbrăcată în mătase colorată sau în fir și răsucită în două sau în trei; șnur. ♦ (De obicei la pl.) Ceapraz, găitan, brandenburg. El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. Jiletcă roșie cu șireturi de fir. NEGRUZZI, S. I 298.

ȘIRET1 ~uri n. 1) Șnur cu care se încheie încălțămintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fâșie îngustă de țesătură sau de împletitură cu care se întăresc cusăturile hainelor sau care servește ca ornament la unele piese vestimentare. 3) Sfoară de bumbac, de mătase, de lână sau de metal, folosită ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapițerii etc.); ceapraz; șnur; găitan; brandenburg. /<turc. șerit

ȘIRET2 ~eată (~eți, ~ete) și substantival 1) (mai ales despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; hâtru; șmecher; viclean. 2) Care manifestă subtilitate în acțiuni; plin de abilitate în acțiuni. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; șmecher. Privire ~eată. /<turc. sirret

șiret a. fin și isteț, viclean.: avea fața șireată. [Turc. ȘIRRET, răutăcios]. ║ m. om șiret: șiret cu șiret anevoie se înșală.

șiret n. panglică lătăreață, șnur: o jiletcă roșie cu șireturi de fir NEGR. [Turc. ȘIRET, galon].

2) șirét, -eátă adj., pl. ețĭ, ete (turc. șirret, răutăcĭos, cîrcotaș, d. ar. širret, răutate; ngr. sîrb. siret). Isteț, care nu poate fi înșelat: om, vulpoĭ șiret. Adv. Cu șiretenie: a privi șiret. – În nord șîrăt, -ată, pl. ețĭ, ete.

1) șirét n., pl. urĭ (turc. șerit, șerid, șiret, găitan; ngr. siriti, bg. sîrb. širit, šerit. Cp. cu sărad). Găitan lat cu care se mărginește saŭ se ornează o haĭnă ș. a.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șiret1 adj. m., pl. șireți; f. șirea, pl. șirete

șiret1 adj. m., pl. șireți; f. șireată, pl. șirete

șiret adj. m., pl. șireți; f. sg. șireată, pl. șirete

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘIRET s. 1. (prin Ban.) sârmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

ȘIRET adj., s. 1. adj. v. șmecher. 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. v. ipocrit. 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~eată.)

ȘIRET s. 1. (prin Ban.) sîrmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

ȘIRET adj., s. 1. adj. șmecher, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai ești, amice!) 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șiret (șireturi), adj. – Cordon, laț. – Mr., megl. șirit. Tc. șerit (Roesler 609; Șeineanu, II, 337; Lokotsch 1886), cf. ngr. σιρίτι.

șiret (-eată), adj. – Viclean, perfid. – Mr. șiret. Tc. (arab.) șirret (Roesler 609; Șeineanu, II, 327; Lokotsch 1916; Ronzevalle 106), cf. ngr. σιρέτης. – Der. șiretenie, s. f. (viclenie, perfidie); șiretlic (var. Mold. șireclic, șiriclic), s. n. (vicleșug, șmecherie), din tc. șirretlik; șireție, s. f. (înv., viclenie).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șâred, șâreduri, s.n. – (reg.; mil.) Alice de vânătoare (ALR, 1961: 724). (Maram., Trans. și Banat.). – Din germ. Schrot „alice”, prin intermediul magh. sörét „alice”.

șâred, -uri, s.n. – (mil.) Alice de vânătoare (ALR 1961: 724). Termen atestat în Maramureș, Transilvania și Banat. – Din germ. Schrot „alice”, prin intermediul magh. sörét „alice”.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se trage de șireturi (cu cineva) expr. a fi în relații bune (cu cineva), a fi bun prieten (cu cineva); a se purta foarte familiar (cu cineva).

Intrare: șiret (adj.)
șiret2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A34)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șiret
  • șiretul
  • șiretu‑
  • șirea
  • șireata
plural
  • șireți
  • șireții
  • șirete
  • șiretele
genitiv-dativ singular
  • șiret
  • șiretului
  • șirete
  • șiretei
plural
  • șireți
  • șireților
  • șirete
  • șiretelor
vocativ singular
plural
șirăt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șirete
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șiret (s.n.)
șiret1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șiret
  • șiretul
  • șiretu‑
plural
  • șireturi
  • șireturile
genitiv-dativ singular
  • șiret
  • șiretului
plural
  • șireturi
  • șireturilor
vocativ singular
plural
șăret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șirit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șreit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șleit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șired
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șeret
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șerăt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șărit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șâred
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șireit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șiret, șireaadjectiv

  • 1. Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite; care dovedește un caracter viclean, perfid. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Moviloaia e șireată, va trimite daruri la sultan și va făgădui haraci sporit. SADOVEANU, O. VII 148. DLRLC
    • format_quote Șireată și abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete ca argintul viu. REBREANU, R. I 259. DLRLC
    • format_quote Avea fața șireată și ochiul lui care plîngea mă supăra cînd îl simțeam pironit asupră-mi. GANE, N. II 191. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Ochii îi sticleau șiret din pungile de grăsime. DUMITRIU, N. 286. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Nicoriță e șiret mare și vra să steie la loc bun, ori de-a izbîndi vodă, ori de-or izbîndi boierii. SADOVEANU, O. VII 120. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Trebuie să fie un om, dar desigur un șiret afurisit, care vrea să mă prindă cu un plan subțire. Dar nu și-a găsit prostul! GALACTION, O. I 82. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Îl cunosc, îi un șiret de frunte. ALECSANDRI, T. I 331. DLRLC
    • 1.1. Plin de subtilitate, de finețe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Închise puțin din ochiul stîng și dete din cap c-un zîmbet șiret. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. DLRLC
      • format_quote Cu o nuanță de simpatie: DLRLC
        • format_quote E frumos și tinerel, Dar e sfios cînd e cu fete. Iar ele rîd și rÎd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. DLRLC
        • format_quote El zîmbind îi zice iarăși cînd cu ochii o măsoară: «Dulce ești, dar și șireată, Mărioară, Mărioară!». PĂUN-PINCIO, P. 77. DLRLC
        • format_quote Tu ai rîde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit în cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. EMINESCU, O. IV. 37. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. REBREANU, R. I 33. DLRLC
    • 1.2. Care denotă, trădează viclenie, prefăcătorie, perfidie; care denotă abilitate, subtilitate, umor. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Privire șireată. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A fi șiret ca oaia (?). DLRLC
etimologie:

șiret, șireturisubstantiv neutru

  • 1. Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: sârmă diminutive: șirețel
    • format_quote Se uită la cizmele cu șireturi. DUMITRIU, N. 45. DLRLC
    • format_quote Încerca o pereche de ghete nouă cu șireturi, sosite atunci din București. SANDU-ALDEA, D. N. 235. DLRLC
    • format_quote Mi-o plesnit șireturile de la rochie. ALECSANDRI, T. 396. DLRLC
    • 1.1. Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. DLRLC
    • format_quote Jiletcă roșie cu șireturi de fir. NEGRUZZI, S. I 298. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.