10 definiții pentru șiștoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șiștoare1 sf [At: ALR II, 6681/791 / Pl: ? / E: ns cf șiștar2] (Reg) Șiștar2.

ȘIȘTOÁRE, șiștori, s. f. (Regional) Fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; spetează.

șiștoare f. Mold. 1. bandă mărginașă la stofe; 2. mâner la crângul morii: prâsnelul este alcătuit din șapte șiștori. [Origină necunoscută].

șiștoáre și șitoáre f., pl. orĭ (cp. cu vsl. šiti, a coase). Nord. Fîșie, petică cu care se strînge fusta saŭ pantaloniĭ.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘIȘTOÁRE s. v. fuscel, măsea.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șiștoáre (-óri), s. f.1. Centură, bandă, fașă. – 2. Una din cele șapte tije dispuse în cerc care formează volantul roții de moară. – Var. șitoare, șîștoare, șuștoare. Sb. šestar „cerc”. Legătura cu lat. cinctorium (Crețu 338) sau cu sl. šiti „a coase” (Scriban) este improbabilă. După Cihac, II, 389, din sl. šiška „con”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șiștoáre, șiștóri, s.f. (reg.) 1. tiv mărginaș la o stofă. 2. mâner la crângul unei mori de apă. 3. unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie; șișteală, șiștar.

Intrare: șiștoare
șiștoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șiștoare
  • șiștoarea
plural
  • șiștori
  • șiștorile
genitiv-dativ singular
  • șiștori
  • șiștorii
plural
  • șiștori
  • șiștorilor
vocativ singular
plural

șiștoare

etimologie: