șerui² vt [At: DM / Pzi: ~esc / E: ger scharren] (Tăb; c. i. piei) A curăța de resturile de carne, înainte de a le pune la argăseală Si: a descărna (2).

șerui¹ vt [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 90^r/32 / V: (îvr) șir~ / Pzi: ~esc / E: șar² + -ui cf slv шаровати] (Îvr) 1 A desena (1). 2 A picta. 3 (Pex) A descrie (1).

ȘERUI, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța o piele jupuită de resturile de carne pe care Ie mai are, înainte de a o pune la argăseală; a descărna.

A ȘERUI ~iesc tranz. (piei proaspat jupuite) A curăța de resturile de carne (înainte de a le pune la dubit). /cf. sl. šarovati

*ȘERUI vb. (Mold., Ban.) A zugrăvi, a picta, a desena. A: Șeruiaște cruce naintea dvernițelor besearicii. DOSOFTEI, MOL. Mearsi roaba de-au arătat șeruind chipul [bisericii] pre pămînt. DOSOFTEI, VS. Carele. . . forma și chipul avuției fiilor tăi au șeruit și adevărat o au zugrăvit. CD 1698, 22^r; cf. CD 1770, 26^r. ◊ Fig. Cu frumoase stihuri biruința aceasta precum au fost, o șeruiaște. CANTEMIR, HR. C: Sheruiĕsk. AC, 367. Etimologie: șar + suf. -ui. Cf. sl. šarovati. Vezi și șar, șeruire, șeruitură.

șirui³ v vz șerui¹

șeruĭésc v. tr. (vsl. šerovatĭ, -rvĭon, a picta. V. șar 1). Vechĭ. (Cant. Dos.). Desemnez, zugrăvesc. – Și șir- (Cant.).

3) șiruĭésc v. tr. V. șeruĭesc.

șerui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiesc, 3 sg. șeruiește, imperf. 1 șeruiam; conj. prez. 1 sg. să șeruiesc, 3 să șeruiască

șerui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiesc, imperf. 3 sg. șeruia; conj. prez. 3 să șeruiască

șerui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiesc, imperf. 3 sg. șeruia; conj. prez. 3 sg. și pl. șeruiască

ȘERUI vb. v. descărna.

ȘERUI vb. a cărnosi, a descărna, (reg.) a cărnui. (~ pieile, în tăbăcărie.)

șerui (-uesc, -it), vb. – A rade părul de pe o piele neargăsită. Germ. scheeren.

șerui (-esc, -it), vb. – A picta, a reprezenta. Sl. šerovati „a colora” (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. șeruitură, s. f. (pictură; portret), înv.

șerui, șeruiesc, vb. IV (înv.) 1. a zugrăvi, a picta; a desena. 2. a înfățișa în scris.