șeĭcĭ, V. șaĭcă.

ȘÁICĂ, șeici, s. f. (Înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka.

ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

șaică³ sf [At: GLOSAR REG. / Pl: șăici / E: nct] (Reg) Bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.

șaică² sf [At: BÎRLEA, B. 7 / Pl: șăici, șeici / E: mg csajka] 1 (Trs; Buc) Gamelă. 2 (Reg) Cantitatea de mâncare, de apă etc. conținută într-o șaică² (1). 3 (Reg) Vas de tinichea pentru adus apă. 4 (Buc) Cazan mic. 5 (Reg) Cratiță (1).

șaică¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 26²/4 / V: (îrg) șei~ / Pl: ~ice, (reg) șăice, șăici, șeici / E: tc șayka, bg шайка, srb šajka, mg sajka] 1 (Îvp) Ambarcație cu vele sau cu vâsle, cu fundul plat, folosită mai ales la transportul mărfurilor Si: luntre. 2 (Îvp) Cantitatea de încărcătură conținută într-o șaică¹ (1). 3 (Olt; Mun) Șlep¹ (1). 4 (Reg) Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, folosită la pescuit. 5 (Mar) Plută.

șaih sm vz șeic¹

șeh sm vz șeic¹

șeic¹ sm [At: (a. 1693) ȘIO II₂, 114 / P: șe-ic / V: (înv) șaih, șeh, ~ih / Pl: ~ici / E: tc șeyh, fr cheik] 1 Căpetenie a unui trib arab sau a unei formațiuni statale arabe Si: emir (6), șerif¹ (1). 2 Șef² (1) al unei comunități religioase la musulmani Si: emir (5), șerifi (2).

șeică sf vz șaică¹

șeih sm vz șeic¹

ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka.

ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formații statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șeíh s. m.] – Din tc. șeyh.

ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Învechit și popular) Corabie mică, cu pînze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. O suflare răcoroasă... legăna încetișor înaltele catarturi ale șăicilor ce se vedeau albind în depărtare cu pînzele lor umflate. ODOBESCU, S. I 141. Într-o zi... s-a pus într-o șaică să treacă la Nicopoli. GHICA, S. 302. Bate vîntul sălcile Să-mi pornesc șăicile, Să pornească și șaica mea. TEODORESCU, P. P. 309. ♦ Luntre (făcută de obicei dintr-un trunchi de copac scobit) cu o sirgură vîslă, servind la pescuit; ciobacă. – Pl. și: șeice (HASDEU, I. V. 72).

ȘEÍC, șeici, s. m. Căpetenie a unui trib arab; șef de comunitate religioasă la musulmani. Acum călugării și șeicii beduinilor voiră să dovedească că acei bani erau bine dați. BOLINTINEANU, O. 298. – Variantă: șeíh (EMINESCU, O. I 144) s. m.

ȘEÍH s. m. v. șeic.

ȘÁICĂ șeici f. înv. reg. Ambarcație cu pânze sau cu vâsle, cu fundul plat, folosită, mai ales, pe fluvii navigabile pentru transportul de mărfuri. /<sb. šajka, turc. sayka, bulg. šaika

ȘEÍC² ~ci m. 1) Conducător al unui trib sau al unui stat arab. 2) Șef al unei comunități religioase musulmane. /<turc. šeyh, fr. cheik

șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz): înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA].

șeik m. căpetenie de trib la Arabi; șeik-ul Islam, capul religiunii muzulmane.

șáĭcă f., pl. e și (ob.) șăĭcĭ și șeĭcĭ (turc. șáĭka, id.; ngr. saika, vsl. bg. šaĭka; rus. šáĭka, cĭutură, găleată). Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă: un pod de șăĭcĭ.

*șeic m. (fr. cheik, d. ar. šeih, bătrîn). Șef de trib saŭ predicator la Arabĭ. Șeih-ul-islam, capul religiuniĭ musulmane.

șaică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șeicii; pl. șeici

șeic s. m., pl. șeici

șaică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șeicii; pl. șeici

!șeic s. m., pl. șeici

șáică s. f., g.-d. art. șăicii; pl. șăici

șeíc/șeic s. m., pl. șeíci/șeici

șaică, șeici.

ȘÁICĂ s. v. gamelă, șlep.

șaică s. v. GAMELĂ. ȘLEP.

șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. – Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich, Fremdw., 128; Lokotsch 1780), cf. bg., sb., rus. šajka. – Der. șaicar (var. șeicar), s. m. (luntraș).

șéic (-ci), s. m. – Șef musulman. Fr. cheik.

șáică³, șăici, s.f. (reg.) bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.

șáică², șăici și șáice, s.f. (reg.) 1. gamelă. 2. cantitate de mâncare dintr-o gamelă. 3. vas de tinichea pentru adus apă. 4. cazan mic. 5. cratiță.

șáică², șeici, s.f. – (reg.; înv.; mil.) Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea, 1924: 6). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. csajka „gamelă”.

șáică¹, șeici, s.f. – (reg.) 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel, 1979: 131). – Din bg., srb. šajka (DER, DEX, MDA), tc. saika (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA).

șáică², șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă”.

șáică¹, șeici, s.f. – 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER).

șaică, șaici s. f. amantă.