2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

școlărit sns [At: UDRESCU, GL. / E: școlări] (Mun) Învățătură.

ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar.

ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar.

școlăresc, ~ească a [At: PONTBRIAND, D. / V: (înv) sc~, ~Ier~ / Pl: ~ești / E: școlar + -esc] 1-2 Caracteristic școlii (1) sau școlarilor (1) Si: școlar (5-6). 3 (Fig; mai ales d. scrieri) Care dovedește lipsă de maturitate, de profunzime, de originalitate Si: copilăresc (5), naiv, simplu.

școlări [At: DDRF / Pzi: ~resc / E: școlar] 1 vi A învăța într-o școală (1). 2 vi A fi școlar (1) împreună sau în același timp cu cineva Si: (rar) a școli (5). 3 vt (Mun) A școlariza (2).

ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. A fi școlar împreună cu cineva sau în același timp cu cineva. Am școlărit împreună.

A ȘCOLĂRÍ ~ésc intranz. rar 1) A fi școlar. 2) A-și petrece anii de școlar împreună cu altcineva. /Din școlar

școlărì v. a învăța împreună la școală.

2) școlărésc v. intr. (d. școlar). Fam. Trăĭesc ca școlar: mulțĭ anĭ a școlărit pîn’a ajuns aicĭ!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă

școlărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. școlăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘCOLĂRÍ vb. v. școlariza.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

școlărít s.n. sg. (reg.) învățătură, studiu.

Intrare: școlărit
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • școlărit
  • școlăritul
  • școlăritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • școlărit
  • școlăritului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: școlări
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • școlări
  • școlărire
  • școlărit
  • școlăritu‑
  • școlărind
  • școlărindu‑
singular plural
  • școlărește
  • școlăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • școlăresc
(să)
  • școlăresc
  • școlăream
  • școlării
  • școlărisem
a II-a (tu)
  • școlărești
(să)
  • școlărești
  • școlăreai
  • școlăriși
  • școlăriseși
a III-a (el, ea)
  • școlărește
(să)
  • școlărească
  • școlărea
  • școlări
  • școlărise
plural I (noi)
  • școlărim
(să)
  • școlărim
  • școlăream
  • școlărirăm
  • școlăriserăm
  • școlărisem
a II-a (voi)
  • școlăriți
(să)
  • școlăriți
  • școlăreați
  • școlărirăți
  • școlăriserăți
  • școlăriseți
a III-a (ei, ele)
  • școlăresc
(să)
  • școlărească
  • școlăreau
  • școlări
  • școlăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

școlări

  • 1. rar A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1.) împreună sau în același timp cu altcineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: școlariza un exemplu
    exemple
    • Am școlărit împreună.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • școlar
    surse: DEX '09 DEX '98