6 definiții pentru șarbă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șarbă sf vz șerb

șárbă și șearbă f., pl. șerbe (lat. sĕrva). Vechĭ. Femeĭa unuĭ șerb.

șerb, șearbă smf [At: PSALT. HUR. 75712 / V: (înv) șarbă, (rar) sf, șirb sm / Pl: ~i, ~e / E: ml servus, serva] 1 (Înv) Sclav. 2 (Îvr; pex) Persoană aservită cuiva. 3 (Bis; înv; cu determinări ca „lui Dumnezeu”, „Domnului” etc.) Persoană cucernică. 4 (Îvr; îe) Sunt ~ul dumneavoastră (sau al dumitale) Formulă de reverență sau de salut. 5 (În Evul Mediu) Țăran legat de pământul unui latifundiar, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta Si: iobag.

șerb m. (lat. sĕrvus, rob, it. pg. servo, pv. ser, vfr. serf, sp. siervo. V. servitor). Vechĭ. Țăran supus unuĭ boĭer și alipit pămîntuluĭ pe care trăĭa și de pe care n’avea voĭe să se mute, nicĭ să dispună de persoana și de munca luĭ: șerbiĭ se numeaŭ în Țara Românească „rumânĭ”, în Moldova „vecinĭ”, și în Ardeal „ĭobagĭ”. – Fem. șarbă, pl. șerbe. V. român, vecin, ĭobag, răzăș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șárbă (înv.) s. f., g.-d. art. șérbei; pl. șérbe

șárbă s. f., g.-d. art. șárbei; pl. șérbe

Intrare: șarbă
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șarbă
  • șarba
plural
  • șerbe
  • șerbele
genitiv-dativ singular
  • șerbe
  • șerbei
plural
  • șerbe
  • șerbelor
vocativ singular
plural