2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. P. anal. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. – V. șănțui.

șănțuit2, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 1612/46 / Pl: ~iți, ~e / E: șănțui] 1 (Înv; d. cetăți) Înconjurat cu șanțuri1 (1). 2 (D. locuri) Cu șanțuri1 (4). 3 (Pan; d. obraz, piele etc.) Brăzdat2 (3).

șănțuit1 sn [At: ECONOMIA, 115/11 / Pl: ~uri / E: șănțui] (Rar) Șănțuire (3).

ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. ♦ P. anal. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. – V. șănțui.

ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. Fig. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. Pe bănci înguste de stejar Mineri cu fețe șănțuite: Ei par niște ciudați școlari Care învață din trăite. DEȘLIU, M. 10.

ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.

șănțui [At: URECHE, ap. LET. I, 196/5 / Pzi: ~esc / E: șanț1 + -ui] 1-2 vtr (Mil; înv) A (se) înconjura cu șanțuri1 (1), cu fortificații. 3 vr (Mil; înv) A se adăposti în șanțuri1 (2). 4 vt A marca (un loc) cu șanțuri1 (4). 5 vt (Îvr) A săpa adânc cu sapa, cu cazmaua etc. 6 vr A lua forma unui șanț1 (4). 7-8 vtr (Pan; rar; d. piele, obraz etc.) A (se) zbârci.

ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.

ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. ♦ Refl. Fig. A se adînci în formă de șanț. Brazda dintre sprîncene se șănțuise acum atît de adînc, încît amicul său. s-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i toate urgiile biblice. C. PETRESCU, A. R. 17.

A ȘĂNȚUÍ ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A săpa făcând șanțuri. 2) A înconjura cu șanț. 3) fig. rar (fața, obrazul, pielea etc.) A face să se șănțuiască, să aibă riduri; a brăzda. /șanț + suf. ~ui

A SE ȘĂNȚUÍ se ~iéște intranz. 1) A căpăta forma unui șanț. 2) (fața, pielea etc.) A căpăta riduri. /șanț + suf. ~ui

șănțuì v. 1. a săpa un șanț; 2. a se înconjura cu șanțuri: Mihaiu se șănțui bine BĂLC.

șănțuĭésc v. tr. (d. șanț. Cp. cu sat). Înconjor cu șanț: a șănțui via. V. refl. Mă înconjor cu șanț, mă întăresc cu retranșamente. – Și șe- (vest și vechĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă

șănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, impref. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șănțuiáscă


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șănțuit, -ă, șănțuiți, -te adj. (intl.) tăiat, spintecat.

șănțui, șănțuiesc v. t. (intl.) a tăia, a spinteca (pe cineva) cu cuțitul.

Intrare: șănțuit
șănțuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șănțuit
  • șănțuitul
  • șănțuitu‑
  • șănțui
  • șănțuita
plural
  • șănțuiți
  • șănțuiții
  • șănțuite
  • șănțuitele
genitiv-dativ singular
  • șănțuit
  • șănțuitului
  • șănțuite
  • șănțuitei
plural
  • șănțuiți
  • șănțuiților
  • șănțuite
  • șănțuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: șănțui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șănțui
  • șănțuire
  • șănțuit
  • șănțuitu‑
  • șănțuind
  • șănțuindu‑
singular plural
  • șănțuiește
  • șănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șănțuiesc
(să)
  • șănțuiesc
  • șănțuiam
  • șănțuii
  • șănțuisem
a II-a (tu)
  • șănțuiești
(să)
  • șănțuiești
  • șănțuiai
  • șănțuiși
  • șănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • șănțuiește
(să)
  • șănțuiască
  • șănțuia
  • șănțui
  • șănțuise
plural I (noi)
  • șănțuim
(să)
  • șănțuim
  • șănțuiam
  • șănțuirăm
  • șănțuiserăm
  • șănțuisem
a II-a (voi)
  • șănțuiți
(să)
  • șănțuiți
  • șănțuiați
  • șănțuirăți
  • șănțuiserăți
  • șănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • șănțuiesc
(să)
  • șănțuiască
  • șănțuiau
  • șănțui
  • șănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șănțuit

  • 1. Cu șanțuri.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi șănțui
    surse: DEX '09 DEX '98

șănțui

  • 1. tranzitiv A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv A lua forma unui șanț.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. tranzitiv reflexiv prin analogie rar (Despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Brazda dintre sprîncene se șănțuise acum atît de adînc, încît amicul său. s-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i toate urgiile biblice. C. PETRESCU, A. R. 17.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Șanț + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98