ștanță stanță

  • 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Ștanță de perforat.
      surse: NODEX
  • 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

etimologie:

15 definiții

ȘTÁNȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)

STANȚÁ vb. I v. ștanța.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. A fasona la cald sau la rece, fără așchiere, obiecte de aceeași formă, prin tăierea cu ștanța a unui material sau prin deformarea lui plastică cu ajutorul unor matrițe. – Variantă: stánță vb. I.

ștanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ștanțeáză

ștanțá vb., ind. prez. 1 sg. ștanțéz, 3 sg. și pl. ștanțeáză

ȘTANȚÁ vb. (TEHN.) a ștănțui.

STANȚÁ vb. I. v. ștanța.

ȘTANȚÁ vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanța vb. I. / < germ. stanzen].

ȘTANȚÁ vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)

A ȘTANȚÁ ~éz tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ȘTÁNȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)

Intrare: ștanță
ștanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ștanță ștanța
plural ștanțe ștanțele
genitiv-dativ singular ștanțe ștanței
plural ștanțe ștanțelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stanță stanța
plural stanțe stanțele
genitiv-dativ singular stanțe stanței
plural stanțe stanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: ștanța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ștanța ștanțare ștanțat ștanțând singular plural
ștanțea ștanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ștanțez (să) ștanțez ștanțam ștanțai ștanțasem
a II-a (tu) ștanțezi (să) ștanțezi ștanțai ștanțași ștanțaseși
a III-a (el, ea) ștanțea (să) ștanțeze ștanța ștanță ștanțase
plural I (noi) ștanțăm (să) ștanțăm ștanțam ștanțarăm ștanțaserăm, ștanțasem*
a II-a (voi) ștanțați (să) ștanțați ștanțați ștanțarăți ștanțaserăți, ștanțaseți*
a III-a (ei, ele) ștanțea (să) ștanțeze ștanțau ștanța ștanțaseră
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) stanța stanțare stanțat stanțând singular plural
stanțea stanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) stanțez (să) stanțez stanțam stanțai stanțasem
a II-a (tu) stanțezi (să) stanțezi stanțai stanțași stanțaseși
a III-a (el, ea) stanțea (să) stanțeze stanța stanță stanțase
plural I (noi) stanțăm (să) stanțăm stanțam stanțarăm stanțaserăm, stanțasem*
a II-a (voi) stanțați (să) stanțați stanțați stanțarăți stanțaserăți, stanțaseți*
a III-a (ei, ele) stanțea (să) stanțeze stanțau stanța stanțaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

12 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ȘTÁNȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stánță s. f.] – Din germ. Stanze.

ȘTÁNȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stánță s. f.] – Din germ. Stanze.

ȘTÁNȚĂ, ftanțe, s. f. Unealtă compusă din două piese cu muchii tăioase, montate într-o presă sau într-o mașină specială, cu ajutorul căreia se taie (fără așchiere) obiecte de aceeași formă dintr-un material (aflat de obicei sub formă de placă sau bandă); p. ext. unealtă compusă din două piese asociate, care se folosește la diferite operații de tăiere și de fasonare prin deformarea plastică a unui material. – Variantă: stánță s. f.

ștánță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe

ștánță (tehn.) s. f., g.-d. art. ștánței; pl. ștánțe

ȘTÁNȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze].

ȘTÁNȚĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor. (< germ. Stanze)

ȘTÁNȚĂ ~e f. 1) Unealtă formată dintr-o piesă și o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin deformare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese. [G.-D. ștanței] /<germ. Stanze

STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță.

STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță.

STÁNȚĂ1 s.f. v. ștanță.