2 intrări

10 definiții

ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac.

ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din scr. šokac.

ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. 1. (Regional) Șobolan. 2. Nume de ocară dat străinilor și în special nemților. V. liftă (1). Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177. – Variantă: (2, rar) șoácăță, șoacățe (HOGAȘ, DR. II 174, ALECSANDRI, T. 71), s. f.

șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți

ȘOÁCĂȚ s. v. guzgan, șoarece, șobolan.

șoácăț (-ți), s. m.1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț.

șoácăț, -ă (oa dift.). s. (sîrb. šokac, Sîrb catolic). Iron. Catolic, maĭ ales Neamț saŭ Ungur: măĭ șoacățule! – Și șoacăță f. (vorbind chear de bărbat, ca și baragladină). Munt. și șoachiț. V. boanghin.

șoacăță f. 1. șobolan; 2. fam. neamț, ungurean, catolic în genere: s’au adunat vr’o trei șoacățe AL. [Origină necunoscută].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

șoácăț s. m., pl. șoácăți

șoacăț s. v. GUZGAN. ȘOARECE. ȘOBOLAN.

Intrare: șoacăț (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoacăț
  • șoacățul
  • șoacățu‑
plural
  • șoacăți
  • șoacății
genitiv-dativ singular
  • șoacăț
  • șoacățului
plural
  • șoacăți
  • șoacăților
vocativ singular
  • șoacățule
  • șoacățe
plural
  • șoacăților
Intrare: șoacăț (șobolan)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șoacăț
  • șoacățul
  • șoacățu‑
plural
  • șoacăți
  • șoacății
genitiv-dativ singular
  • șoacăț
  • șoacățului
plural
  • șoacăți
  • șoacăților
vocativ singular
  • șoacățule
  • șoacățe
plural
  • șoacăților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șoacăț, -ă șoacăț șoacăță admite vocativul

  • 1. regional familiar Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Decît să-și bată capul cu toți șoacății Bucureștilor, mai bine asculta la Turnu de sfaturile coanei Aglaia Surduc. BASSARABESCU, S. N. 177.
      surse: DLRLC

etimologie:

șoacăț (șobolan)

etimologie: