ȘOTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

șotie sf [At: ALECSANDRI, T. 69 / P: ~ti-e / Pl: ~ii / E: ns cf rs, ucr шутка, rom șod] 1 (Pfm) Poznă. 2 (Reg) Șiretlic (1).

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. (Adesea înconstrucțiecu verbele «a face», «a juca», «a se ține») Poznă,năzbîtie, farsă, boroboață. Fiindcă nimeni n-are milă ori îngăduință față de omul fricos, îi puneau la cale tot felul de șotii și tot felul de blăstămății, numai ca să-l sperie și să-i facă zile fripte. POPA, V. 8. Nime n-are cap să se odihnească în casă de răul vostru! Cine oare mi-a făcut șotia? CREANGĂ, A. 112. Cartea mea mi-a făcut șotia asta; în urma citirii ei, am visat atîtea lucruri extraordinare. EMINESCU, N. 48. 2. Șiretlic, vicleșug. Vicleșugul, îndrăzneala, istețimea șotia și cu tot neamid lor să fie uneltele tale! ISPIRESCU, L. 369. ♦ Expr. A umbla cu șotia = a umbla cu vicleșuguri, a folosi manevre viclene. Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33.

ȘOTIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbatie; drăcie; poznă; bazaconie. 2) Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. șotia, G.-D. șotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka

șòtie f. 1. Mold. poznă: cine mi-a făcut șotia? CR.; 2. șiretlic; smeul începuse a umbla cu șotia ISP. [Cf. rus. ȘUTŬ, nebun].

șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).

șoátă, V. șotie.

șotie (pop., fam.) (desp. -ti-e) s. f., art. șotia (desp. -ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (desp. -ti-i-)

șotie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șotia (-ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (-ti-i-)

șotie s. f. (sil. -ti-e), art. șotia (sil. -ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (sil. -ti-i-)

ȘOTIE s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie.

ȘOTIE s. v. poznă.

ȘOTIE s. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?)

șotie s. v. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.

șotie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.