13 definiții pentru șotie

ȘÓTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

ȘÓTIE, șotii, s. f. 1. (Adesea înconstrucțiecu verbele «a face», «a juca», «a se ține») Poznă,năzbîtie, farsă, boroboață. Fiindcă nimeni n-are milă ori îngăduință față de omul fricos, îi puneau la cale tot felul de șotii și tot felul de blăstămății, numai ca să-l sperie și să-i facă zile fripte. POPA, V. 8. Nime n-are cap să se odihnească în casă de răul vostru ! Cine oare mi-a făcut șotia? CREANGĂ, A. 112. Cartea mea mi-a făcut șotia asta; în urma citirii ei, am visat atîtea lucruri extraordinare. EMINESCU, N. 48. 2. Șiretlic, vicleșug. Vicleșugul, îndrăzneala, istețimea șotia și cu tot neamid lor să fie uneltele tale! ISPIRESCU, L. 369. ♦ Expr. A umbla cu șotia = a umbla cu vicleșuguri, a folosi manevre viclene. Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33.

șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)

șótie s. f. (sil. -ti-e), art. șótia (sil. -ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (sil. -ti-i-)

ȘÓTIE s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie.

șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.

ȘÓTIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbatie; drăcie; poznă; bazaconie. 2) Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. șotia, G.-D. șotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka

șòtie f. 1. Mold. poznă: cine mi-a făcut șotia? CR.; 2. șiretlic; smeul începuse a umbla cu șotia ISP. [Cf. rus. ȘUTŬ, nebun].

șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

șótie s. v. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.

ȘÓTIE s. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, trăsnaie, (reg.) boáță, dandaná, dănănáie, dăndănáie, năsărî́mbă (Mold. și Bucov.) palótie, (prin Ban.) snoábă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoásă, (înv.) bosmá. (Ce ~ a mai făcut?)

Intrare: șotie

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șotie șotia
plural șotii șotiile
genitiv-dativ singular șotii șotiei
plural șotii șotiilor
vocativ singular
plural