11 definiții pentru șantaj

ȘANTÁJ, șantaje, s. n. (Jur.) Infracțiune care constă în fapta de a constrânge o persoană, prin violență sau prin amenințare, să dea, să facă, să nu facă ori să sufere ceva, cu scopul de a dobândi un folos pentru sine ori pentru altul. ♦ Mijloc întrebuințat în acest scop. [Pl. și: șantajuri] – Din fr. chantage.

ȘANTÁJ, șantaje, s. n. Constrângere exercitată asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuințat în acest scop. [Pl. și: șantajuri] – Din fr. chantage.

ȘANTÁJ, șantaje, s. n. Acțiune de constrîngere exercitată asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret sau prin alte mijloace de intimidare; mijloc întrebuințat în cursul unei astfel de acțiuni.

șantáj s. n., pl. șantáje

ȘANTÁJ s.n. Constrângere exercitată asupra cuiva pentru a-i stoarce bani, favoruri etc. sub amenințarea dezvăluirii unor fapte secrete (incorecte) sau prin alte mijloace de amenințare sau intimidare. [Pl. -je, -juri. / < fr. chantage].

ȘANTÁJ s. n. faptul de a stoarce cuiva bani, favoruri etc. sub amenințarea dezvăluirii unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare. (< fr. chantage)

ȘANTÁJ ~e n. 1) Constrângere exercitată asupra unei persoane în scopul de a obține un avantaj. 2) Mijloc folosit pentru a realiza acest scop. [Pl. și șantajuri] /<fr. chantage

șantaj n. stoarcere de bani prin mijloace defăimătoare (= fr. chantage).

șantáj n., pl. e și urĭ (fr. chantage, un fel de pescuire pin care facĭ huĭet ca să facĭ peștele să fugă spre năvod, șantaj, d. chanter, a cînta). Acțiunea de a stoarce banĭ saŭ alte foloase supt amenințarea unor destăĭnuirĭ scandaloase: șantajele ziarelor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

șantáj s. n., pl. șantáje/șantájuri

Intrare: șantaj
șantaj1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șantaj
  • șantajul
  • șantaju‑
plural
  • șantaje
  • șantajele
genitiv-dativ singular
  • șantaj
  • șantajului
plural
  • șantaje
  • șantajelor
vocativ singular
plural
șantaj2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șantaj
  • șantajul
  • șantaju‑
plural
  • șantajuri
  • șantajurile
genitiv-dativ singular
  • șantaj
  • șantajului
plural
  • șantajuri
  • șantajurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șantaj

  • 1. științe juridice Infracțiune care constă în fapta de a constrânge o persoană, prin violență sau prin amenințare, să dea, să facă, să nu facă ori să sufere ceva, cu scopul de a dobândi un folos pentru sine ori pentru altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Mijloc întrebuințat în acest scop.
      surse: DEX '09 NODEX

etimologie: