2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înzăvonit2, ~ă a [At: TEODORESCU, P. P. 550 / Pl: ~iți, ~e / E: înzăvoni] (Reg) 1 Îmbrăcat în zăvon. 2 (Pex) Călugărit2.

înzăvonit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înzăvoni] (Reg) 1 Înzăvonire (1). 2 (Pex) Călugărire.

însovoni vt [At: TEODORESCU, P. P. 300 / V: (înv) înzăv~ / Pzi: ~nesc / E: în- + sovon] (Îrg) A pune pe cap sovon.

înzăvoni vt [At: TEODORESCU, P. P. 300 / Pzi: ~nesc / E: în + zăvon] (Reg) 1 A îmbrăca cu zăvon. 2 (Pex) A călugări (2).

ÎNSOVONÍ, însovonesc, vb. IV. Tranz. A pune cuiva sovonul pe cap. [Var.: înzăvoni vb. IV] – Din în- + sovon.

ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.

înzăvonì v. a pune zăvonul (de mireasă sau de călugăriță).

însovonésc v. tr. (d. sovon). Îmbrac în sovon: femeĭ însovonite (acoperite cu văl, în Egipt. ChN. I, 194). Îmbrac în rasă, călugăresc. V. refl. Mă călugăresc. – Și înzov-, înzăv- și zovonesc. V. înhobotez.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSOVONÍ vb. (reg.) a îmbălța, a înhobota. (A ~ o mireasă.)

*ÎNSOVONI vb. (reg.) a îmbălța, a înhobota. (A ~ o mireasă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înzăvonít, înzăvonítă, adj. (reg., înv.) 1. acoperit cu voal. 2. călugărit. 3. cu perdele, perdeluit.

înzăvoní vb. IV (reg., înv.) 1. a acoperi capul cu un zăvon (voal). 2. a obliga pe cineva să pună pe cap voalul negru de călugăriță; a călugări. 3. a împodobi ferestrele cu voal (cu perdele).

Intrare: înzăvonit
înzăvonit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înzăvonit
  • ‑nzăvonit
  • înzăvonitul
  • înzăvonitu‑
  • ‑nzăvonitul
  • ‑nzăvonitu‑
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvonita
  • ‑nzăvonita
plural
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
  • înzăvoniții
  • ‑nzăvoniții
  • înzăvonite
  • ‑nzăvonite
  • înzăvonitele
  • ‑nzăvonitele
genitiv-dativ singular
  • înzăvonit
  • ‑nzăvonit
  • înzăvonitului
  • ‑nzăvonitului
  • înzăvonite
  • ‑nzăvonite
  • înzăvonitei
  • ‑nzăvonitei
plural
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
  • înzăvoniților
  • ‑nzăvoniților
  • înzăvonite
  • ‑nzăvonite
  • înzăvonitelor
  • ‑nzăvonitelor
vocativ singular
plural
Intrare: însovoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovonire
  • ‑nsovonire
  • însovonit
  • ‑nsovonit
  • însovonitu‑
  • ‑nsovonitu‑
  • însovonind
  • ‑nsovonind
  • însovonindu‑
  • ‑nsovonindu‑
singular plural
  • însovonește
  • ‑nsovonește
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însovonesc
  • ‑nsovonesc
(să)
  • însovonesc
  • ‑nsovonesc
  • însovoneam
  • ‑nsovoneam
  • însovonii
  • ‑nsovonii
  • însovonisem
  • ‑nsovonisem
a II-a (tu)
  • însovonești
  • ‑nsovonești
(să)
  • însovonești
  • ‑nsovonești
  • însovoneai
  • ‑nsovoneai
  • însovoniși
  • ‑nsovoniși
  • însovoniseși
  • ‑nsovoniseși
a III-a (el, ea)
  • însovonește
  • ‑nsovonește
(să)
  • însovonească
  • ‑nsovonească
  • însovonea
  • ‑nsovonea
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovonise
  • ‑nsovonise
plural I (noi)
  • însovonim
  • ‑nsovonim
(să)
  • însovonim
  • ‑nsovonim
  • însovoneam
  • ‑nsovoneam
  • însovonirăm
  • ‑nsovonirăm
  • însovoniserăm
  • ‑nsovoniserăm
  • însovonisem
  • ‑nsovonisem
a II-a (voi)
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
(să)
  • însovoniți
  • ‑nsovoniți
  • însovoneați
  • ‑nsovoneați
  • însovonirăți
  • ‑nsovonirăți
  • însovoniserăți
  • ‑nsovoniserăți
  • însovoniseți
  • ‑nsovoniseți
a III-a (ei, ele)
  • însovonesc
  • ‑nsovonesc
(să)
  • însovonească
  • ‑nsovonească
  • însovoneau
  • ‑nsovoneau
  • însovoni
  • ‑nsovoni
  • însovoniseră
  • ‑nsovoniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zovoni
  • zovonire
  • zovonit
  • zovonitu‑
  • zovonind
  • zovonindu‑
singular plural
  • zovonește
  • zovoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zovonesc
(să)
  • zovonesc
  • zovoneam
  • zovonii
  • zovonisem
a II-a (tu)
  • zovonești
(să)
  • zovonești
  • zovoneai
  • zovoniși
  • zovoniseși
a III-a (el, ea)
  • zovonește
(să)
  • zovonească
  • zovonea
  • zovoni
  • zovonise
plural I (noi)
  • zovonim
(să)
  • zovonim
  • zovoneam
  • zovonirăm
  • zovoniserăm
  • zovonisem
a II-a (voi)
  • zovoniți
(să)
  • zovoniți
  • zovoneați
  • zovonirăți
  • zovoniserăți
  • zovoniseți
a III-a (ei, ele)
  • zovonesc
(să)
  • zovonească
  • zovoneau
  • zovoni
  • zovoniseră
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvonire
  • ‑nzăvonire
  • înzăvonit
  • ‑nzăvonit
  • înzăvonitu‑
  • ‑nzăvonitu‑
  • înzăvonind
  • ‑nzăvonind
  • înzăvonindu‑
  • ‑nzăvonindu‑
singular plural
  • înzăvonește
  • ‑nzăvonește
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înzăvonesc
  • ‑nzăvonesc
(să)
  • înzăvonesc
  • ‑nzăvonesc
  • înzăvoneam
  • ‑nzăvoneam
  • înzăvonii
  • ‑nzăvonii
  • înzăvonisem
  • ‑nzăvonisem
a II-a (tu)
  • înzăvonești
  • ‑nzăvonești
(să)
  • înzăvonești
  • ‑nzăvonești
  • înzăvoneai
  • ‑nzăvoneai
  • înzăvoniși
  • ‑nzăvoniși
  • înzăvoniseși
  • ‑nzăvoniseși
a III-a (el, ea)
  • înzăvonește
  • ‑nzăvonește
(să)
  • înzăvonească
  • ‑nzăvonească
  • înzăvonea
  • ‑nzăvonea
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvonise
  • ‑nzăvonise
plural I (noi)
  • înzăvonim
  • ‑nzăvonim
(să)
  • înzăvonim
  • ‑nzăvonim
  • înzăvoneam
  • ‑nzăvoneam
  • înzăvonirăm
  • ‑nzăvonirăm
  • înzăvoniserăm
  • ‑nzăvoniserăm
  • înzăvonisem
  • ‑nzăvonisem
a II-a (voi)
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
(să)
  • înzăvoniți
  • ‑nzăvoniți
  • înzăvoneați
  • ‑nzăvoneați
  • înzăvonirăți
  • ‑nzăvonirăți
  • înzăvoniserăți
  • ‑nzăvoniserăți
  • înzăvoniseți
  • ‑nzăvoniseți
a III-a (ei, ele)
  • înzăvonesc
  • ‑nzăvonesc
(să)
  • înzăvonească
  • ‑nzăvonească
  • înzăvoneau
  • ‑nzăvoneau
  • înzăvoni
  • ‑nzăvoni
  • înzăvoniseră
  • ‑nzăvoniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovonire
  • ‑nzovonire
  • înzovonit
  • ‑nzovonit
  • înzovonitu‑
  • ‑nzovonitu‑
  • înzovonind
  • ‑nzovonind
  • înzovonindu‑
  • ‑nzovonindu‑
singular plural
  • înzovonește
  • ‑nzovonește
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înzovonesc
  • ‑nzovonesc
(să)
  • înzovonesc
  • ‑nzovonesc
  • înzovoneam
  • ‑nzovoneam
  • înzovonii
  • ‑nzovonii
  • înzovonisem
  • ‑nzovonisem
a II-a (tu)
  • înzovonești
  • ‑nzovonești
(să)
  • înzovonești
  • ‑nzovonești
  • înzovoneai
  • ‑nzovoneai
  • înzovoniși
  • ‑nzovoniși
  • înzovoniseși
  • ‑nzovoniseși
a III-a (el, ea)
  • înzovonește
  • ‑nzovonește
(să)
  • înzovonească
  • ‑nzovonească
  • înzovonea
  • ‑nzovonea
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovonise
  • ‑nzovonise
plural I (noi)
  • înzovonim
  • ‑nzovonim
(să)
  • înzovonim
  • ‑nzovonim
  • înzovoneam
  • ‑nzovoneam
  • înzovonirăm
  • ‑nzovonirăm
  • înzovoniserăm
  • ‑nzovoniserăm
  • înzovonisem
  • ‑nzovonisem
a II-a (voi)
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
(să)
  • înzovoniți
  • ‑nzovoniți
  • înzovoneați
  • ‑nzovoneați
  • înzovonirăți
  • ‑nzovonirăți
  • înzovoniserăți
  • ‑nzovoniserăți
  • înzovoniseți
  • ‑nzovoniseți
a III-a (ei, ele)
  • înzovonesc
  • ‑nzovonesc
(să)
  • înzovonească
  • ‑nzovonească
  • înzovoneau
  • ‑nzovoneau
  • înzovoni
  • ‑nzovoni
  • înzovoniseră
  • ‑nzovoniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însovoni înzăvonire înzăvonit zovoni înzăvoni înzovoni

etimologie:

  • în- + sovon
    surse: DLRM