3 definiții pentru învoitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învoitor, ~oare smf, a [At: STANCU, D. 49 / Pl: ~i, ~oare / E: învoi + -tor] 1-2 (Persoană) care este angajată de cineva printr-o convenție cu privire la plată. 3-4 (Spc) (Om) angajat pentru munca la câmp. 5-6 (Persoană) care acordă cuiva permisiunea de a lipsi de la muncă pentru scurt timp.

ÎNVOITÓR, -OÁRE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) (Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.

ÎNVOITÓR, -OÁRE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. – Din învoi + suf. -(i)tor.

Intrare: învoitor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învoitor
  • ‑nvoitor
  • învoitorul
  • învoitoru‑
  • ‑nvoitorul
  • ‑nvoitoru‑
plural
  • învoitori
  • ‑nvoitori
  • învoitorii
  • ‑nvoitorii
genitiv-dativ singular
  • învoitor
  • ‑nvoitor
  • învoitorului
  • ‑nvoitorului
plural
  • învoitori
  • ‑nvoitori
  • învoitorilor
  • ‑nvoitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învoitor, -oare învoitoare

  • 1. rar Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă.
    surse: DLRLC DLRM attach_file un exemplu
    exemple
    • Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • învoi + sufix -(i)tor.
    surse: DLRM