3 definiții pentru învoitoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învoitor, ~oare smf, a [At: STANCU, D. 49 / Pl: ~i, ~oare / E: învoi + -tor] 1-2 (Persoană) care este angajată de cineva printr-o convenție cu privire la plată. 3-4 (Spc) (Om) angajat pentru munca la câmp. 5-6 (Persoană) care acordă cuiva permisiunea de a lipsi de la muncă pentru scurt timp.

ÎNVOITÓR, -OÁRE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) (Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.

ÎNVOITÓR, -OÁRE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. – Din învoi + suf. -(i)tor.

Intrare: învoitoare
învoitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învoitoare
  • ‑nvoitoare
  • învoitoarea
  • ‑nvoitoarea
plural
  • învoitoare
  • ‑nvoitoare
  • învoitoarele
  • ‑nvoitoarele
genitiv-dativ singular
  • învoitoare
  • ‑nvoitoare
  • învoitoarei
  • ‑nvoitoarei
plural
  • învoitoare
  • ‑nvoitoare
  • învoitoarelor
  • ‑nvoitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învoitor, -oare învoitoare

  • 1. rar Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă.
    surse: DLRLC DLRM attach_file un exemplu
    exemple
    • Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • învoi + sufix -(i)tor.
    surse: DLRM