2 intrări

17 definiții

ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndîrjit, înfuriat, pornit; p. ext. hotărît, neclintit, neînduplecat. Noul se naște într-o luptă înverșunată cu tot ceea ce e vechi, cu tot ceea ce și-a trăit traiul și se opune noului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 85. Sufletul viu al leninismului este lupta înverșunată, plină de pasiune arzătoare, împotriva tuturor dușmanilor clasei muncitoare, ai păcii și socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. Ce-ți pasă dacă Tomșa ar fi înverșunat? ALECSANDRI, T. II 159. ♦ (Despre sentimente) Pătimaș, aprins. Ofițerul tresări, plin de bucurie înverșunată. VORNIC, P. 205. – Variantă: învierșunát, -ă (SADOVEANU, Z. C. 336, ODOBESCU, S. I 4) adj.

înverșunát adj. m., pl. înverșunáți; f. sg. înverșunátă, pl. înverșunáte

ÎNVERȘUNÁT adj. 1. v. furios. 2. aprig, aspru, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă înverșunată.) 3. acerb, aspru, necruțător. (O dispută înverșunată.) 4. v. disputat. 5. v. violent.

înverșunát, -ă adj. Foarte furios: labele fĭareĭ celeĭ înverșunate (Sov. 228), luptă înverșunată. Adv. A lupta înverșunat. – În vest învĭe-.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. A se îndîrji, a se porni neînduplecat, a acționa cu o furie sporită; p. ext. a deveni mai hotărît. Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. ◊ Tranz. În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

înverșuná vb., ind. prez. 1 sg. înverșunéz, 3 sg. și pl. înverșuneáză

ÎNVERȘUNÁ vb. 1. a se îndârji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. v. înfuria. 3. v. îndârji.

A SE ÎNVERȘUNÁ mă ~éz intranz. A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai aprig; a se îndârji; a se încrâncena. /în + ung. verșun

A ÎNVERȘUNÁ ~éz tranz. A face să se înverșuneze. /în + ung. verșun

înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNVERȘUNÁT adj. 1. furios, îndlrjit, înfuriat, întărîtat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinát, (pop.) îndrăcít, năbădăiós, oțărî́t, (înv. și reg.) scîrbít, (reg.) năvîrliós, (înv., în Transilv.) firétic, (fam.) burzuluít, zborșít, (fig.) turbát. (Un om ~.) 2. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîncenít, tare, (fig.) încleștát. (O luptă ~.) 3. acerb, aspru, necruțător. (O dispută ~.) 4. aprig, disputat, dîrz, îndîrjit, (fig.) apríns. (O întrecere sportivă ~.) 5. aprig, mare, violent, (fig.) apríns. (Ceartă ~.)

ÎNVERȘUNÁ vb. 1. a se îndîrji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) intărîta. (Nu-l mai ~.) 3. a se îndîrji, a se înteți. (Disputa s-a ~.)

Intrare: înverșuna
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înverșuna înverșunare înverșunat înverșunând singular plural
înverșunea înverșunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înverșunez (să) înverșunez înverșunam înverșunai înverșunasem
a II-a (tu) înverșunezi (să) înverșunezi înverșunai înverșunași înverșunaseși
a III-a (el, ea) înverșunea (să) înverșuneze înverșuna înverșună înverșunase
plural I (noi) înverșunăm (să) înverșunăm înverșunam înverșunarăm înverșunaserăm, înverșunasem*
a II-a (voi) înverșunați (să) înverșunați înverșunați înverșunarăți înverșunaserăți, înverșunaseți*
a III-a (ei, ele) înverșunea (să) înverșuneze înverșunau înverșuna înverșunaseră
Intrare: înverșunat
înverșunat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înverșunat înverșunatul înverșuna înverșunata
plural înverșunați înverșunații înverșunate înverșunatele
genitiv-dativ singular înverșunat înverșunatului înverșunate înverșunatei
plural înverșunați înverșunaților înverșunate înverșunatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)