2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învecinare sf [At: DA ms / V: (înv) ~nire / Pl: ~nări / E: învecina] 1 Relație de vecinătate cu cineva sau ceva. 2 Alăturare de ceva sau de cineva. 3 Posedare a unui hotar comun cu cineva sau ceva.

ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

ÎNVECINÁRE s. f. (Rar) Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina.

ÎNVECINÁRE s. f. (Rar) Faptul de a se învecina (cu cineva sau cu ceva); vecinătate.

învecina vrr [At: DOSOFTEI, V. S. 66/2 / V: (înv; cscj) ~ni / Pzi: ~nez / E: în- + vecin] 1 (Udp „cu”) A fi vecin cu cineva sau cu ceva. 2 A fi alături de ceva sau de cineva. 3 A avea hotar comun.

ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin.

ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A fi vecin cu cineva sau cu ceva, a sta alături, a avea un hotar comun; a locui în vecinătate, în apropiere. Republica Populară Romînă se învecinează la miazăzi cu Republica Populară Bulgaria.

A SE ÎNVECINÁ mă ~éz intranz. 1) A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a avea hotar comun; a se mărgini. 2) A deveni vecin; a se face megieș. /în + vecin

A ÎNVECINÁ ~éz tranz. rar A face să se învecineze. /în + vecin

învecinà v. a fi vecin, a locui în vecinătate.

învecinéz v. tr. (d. vecin). Fac vecin. V. refl. Mă fac vecin. Îs vecin: noĭ ne învecinăm cu voĭ, via noastră se învecinează cu a voastră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii

învecináre s. f., g.-d. art. învecinării

!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză

înveciná vb., ind. prez. 1 sg. învecinéz, 3 sg. și pl. învecineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVECINÁ vb. a se mărgini, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (Se ~ la sud cu...)

ÎNVECINA vb. a se mărgini, (înv. și reg.) a se hotărî, a se hotărnici, a se megieși, (înv.) a se răzeși, a se răzi, a se răzori, a se sinorisi, a se țărmuri. (Se ~ la sud cu...)

Intrare: învecinare
învecinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învecinare
  • ‑nvecinare
  • învecinarea
  • ‑nvecinarea
plural
  • învecinări
  • ‑nvecinări
  • învecinările
  • ‑nvecinările
genitiv-dativ singular
  • învecinări
  • ‑nvecinări
  • învecinării
  • ‑nvecinării
plural
  • învecinări
  • ‑nvecinări
  • învecinărilor
  • ‑nvecinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: învecina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învecina
  • ‑nvecina
  • învecinare
  • ‑nvecinare
  • învecinat
  • ‑nvecinat
  • învecinatu‑
  • ‑nvecinatu‑
  • învecinând
  • ‑nvecinând
  • învecinându‑
  • ‑nvecinându‑
singular plural
  • învecinea
  • ‑nvecinea
  • învecinați
  • ‑nvecinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învecinez
  • ‑nvecinez
(să)
  • învecinez
  • ‑nvecinez
  • învecinam
  • ‑nvecinam
  • învecinai
  • ‑nvecinai
  • învecinasem
  • ‑nvecinasem
a II-a (tu)
  • învecinezi
  • ‑nvecinezi
(să)
  • învecinezi
  • ‑nvecinezi
  • învecinai
  • ‑nvecinai
  • învecinași
  • ‑nvecinași
  • învecinaseși
  • ‑nvecinaseși
a III-a (el, ea)
  • învecinea
  • ‑nvecinea
(să)
  • învecineze
  • ‑nvecineze
  • învecina
  • ‑nvecina
  • învecină
  • ‑nvecină
  • învecinase
  • ‑nvecinase
plural I (noi)
  • învecinăm
  • ‑nvecinăm
(să)
  • învecinăm
  • ‑nvecinăm
  • învecinam
  • ‑nvecinam
  • învecinarăm
  • ‑nvecinarăm
  • învecinaserăm
  • ‑nvecinaserăm
  • învecinasem
  • ‑nvecinasem
a II-a (voi)
  • învecinați
  • ‑nvecinați
(să)
  • învecinați
  • ‑nvecinați
  • învecinați
  • ‑nvecinați
  • învecinarăți
  • ‑nvecinarăți
  • învecinaserăți
  • ‑nvecinaserăți
  • învecinaseți
  • ‑nvecinaseți
a III-a (ei, ele)
  • învecinea
  • ‑nvecinea
(să)
  • învecineze
  • ‑nvecineze
  • învecinau
  • ‑nvecinau
  • învecina
  • ‑nvecina
  • învecinaseră
  • ‑nvecinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învecinare

etimologie:

  • vezi învecina
    surse: DEX '09 DEX '98

învecina învecinare

  • 1. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mărgini un exemplu
    exemple
    • Republica Populară Română se învecinează la miazăzi cu Republica Populară Bulgaria.
      surse: DLRLC
  • 2. A deveni vecin; a se face megieș.
    surse: NODEX

etimologie:

  • În + vecin
    surse: DEX '09 DEX '98