ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

întrebuințare sf [At: PRAVILA (1814), XVIII, 20 / V: (înv) ~țire / P: ~bu-in~ / Pl: ~țări / E: întrebuința] 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (Nob; d. ființe) Folosire de ceva. 5 (Îvr) Obligativitate. 6 (Înv) Abuz. 7 (Îe) A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 (Înv) Trebuință. 11 (Înv) Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva Cf obicei, apucătură.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – V. întrebuința.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz. Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. ◊ Valoare de întrebuințare v. valoare.

întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru.

întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva.

ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

întrebuința [At: CALENDARIU (1814), 182/19 / V: (înv; cscj) ~ți / P: ~bu-in~ / Pzi: ~țez / E: în- + trebuință] 1 vt A se servi de ceva. 2 vt A utiliza. 3 vrp A servi la ceva. 4 vrp (Nob; d. ființe) A se folosi de ceva. 5 vru (Îvr) A trebui.

întrebuinți v vz întrebuința

întrebuințire sf vz întrebuințare

ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. – În + trebuința.

ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A face uz, a uza de..., a folosi, a utiliza. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Refl. pas. Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64. Fierul care nu se întrebuințează ruginește. ◊ (Rar, cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.

A ÎNTREBUINȚA ~ez tranz. A pune în practică; a folosi; a utiliza; a aplica. /în + trebuință

întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință].

întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă.

întrebuințare (desp. -bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințare (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințare s. f. (sil. -bu-in-), g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuința (a ~) (desp. -bu-in-) vb., ind. prez. 1 sg. întrebuințez, 3 întrebuințează; conj. prez. 1 sg. să întrebuințez, 3 să întrebuințeze

întrebuința (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințează

întrebuința vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințez, 3 sg. și pl. întrebuințează

ÎNTREBUINȚARE s. 1. v. aplicare. 2. v. consumare. 3. v. folosință. 4. v. purtare. 5. practicare.

ÎNTREBUINȚARE s. 1. aplicare, aplicație, folosire, utilizare. (~ unei noi metode.) 2. consum, consumare, consumație, folosire, utilizare. (~ unei mari cantități de cherestea pentru...) 3. folosință, folosire, utilizare, uz, (înv.) uzaj. (Obiecte de lungă ~.) 4. folosire, purtare, purtat, uzură. (De atîta ~, pantalonii erau roși.) 5. folosire, practicare, utilizare. (~ unui obicei străvechi.)

Întrebuințare ≠ neîntrebuințare

ÎNTREBUINȚA vb. 1. v. aplica. 2. v. folosi. 3. v. circula. 4. v. uza. 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse tertipuri.) 6. v. practica. 7. v. consuma. 8. v. pierde.

ÎNTREBUINȚA vb. 1. a aplica, a folosi, a utiliza, (rar) a practica. (A ~ o nouă metodă.) 2. a (se) folosi, a (se) servi, a (se) sluji, a utiliza. (La ce ~ acest dispozitiv?; ~ ambele mîini.) 3. a circula, a se folosi, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte se ~ în mod curent.) 4. a (se) folosi, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Se teme să ~ o disciplină prea severă.) 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse tertipuri.) 6. a (se) folosi, a (se) practica, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.) 7. a consuma, a folosi, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ 2 m de sfoară pentru...) 8. a consuma, a folosi, a pierde. (Și-a ~ toată ziua reparînd bicicleta.)

întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare.