2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.

INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona.

INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonáre s. f.] – V. intona.

ÎNTONÁ vb. IV v. intona.

intona [At: NEGRUZZI, S. II, 123 / V: (pop) în~ / Pzi: ~nez / E: it intonare] 1 vt A da tonul pentru începerea unui cântec. 2 vt (Pgn) A cânta. 3 vt (Buc) A rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază etc. Si: a accentua. 4-5 vtr (Fig; înv) A (se) insista asupra unui lucru.

intonare sf [At: ODOBESCU, S. III, 128 / V: (pop) în~ / Pl: ~nări / E: intona] 1 Dare a tonului pentru începerea unui cântec. 2 (Pgn) Cântare. 3 (Buc) Accentuare a unui cuvânt, a unei fraze etc. 4 (Fig; înv) Insistare asupra unui lucru.

INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) intón (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întoná (ODOBESCU, S. III 80) vb. I.

INTONÁRE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. 1. Executare a unei compoziții muzicale. Intonarea unui imn. 2. Mod de accentuare, de rostire (a unui cuvînt, a unei fraze etc.) pe un anumit ton; intonație. Avea o intonare tristă și blîndă, parcă voia să plîngă. SADOVEANU, O. V 529. Ca probă de știința și de sistema, sa filozofică, să-i toarne, cu o limbuție modulată pe intonări de cele mai convingătoare. ODOBESCU, S. III 128. – Variantă: întonáre (SAHIA, N. 91) s. f.

INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].

INTONÁRE s.f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei; intonație. [Var. întonare s.f. / < intona].

INTONÁ vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it. intonare)

A INTONÁ ~éz tranz. 1) (piese muzicale) A începe indicând tonul melodiei. 2) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona; a murmura. 3) (compoziții muzicale) A interpreta în mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner[1]

  1. Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec.

*întonéz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -áre). Încep un cîntec dînd ton vociĭ. Cînt, celebrez: a întona un imn cuĭva. Gram. Accentuez, daŭ ton: a întona o silabă.

arată toate definițiile

Intrare: intona
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intona
  • intonare
  • intonat
  • intonatu‑
  • intonând
  • intonându‑
singular plural
  • intonea
  • intonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intonez
(să)
  • intonez
  • intonam
  • intonai
  • intonasem
a II-a (tu)
  • intonezi
(să)
  • intonezi
  • intonai
  • intonași
  • intonaseși
a III-a (el, ea)
  • intonea
(să)
  • intoneze
  • intona
  • intonă
  • intonase
plural I (noi)
  • intonăm
(să)
  • intonăm
  • intonam
  • intonarăm
  • intonaserăm
  • intonasem
a II-a (voi)
  • intonați
(să)
  • intonați
  • intonați
  • intonarăți
  • intonaserăți
  • intonaseți
a III-a (ei, ele)
  • intonea
(să)
  • intoneze
  • intonau
  • intona
  • intonaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întona
  • ‑ntona
  • întonare
  • ‑ntonare
  • întonat
  • ‑ntonat
  • întonatu‑
  • ‑ntonatu‑
  • întonând
  • ‑ntonând
  • întonându‑
  • ‑ntonându‑
singular plural
  • întonea
  • ‑ntonea
  • întonați
  • ‑ntonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întonez
  • ‑ntonez
(să)
  • întonez
  • ‑ntonez
  • întonam
  • ‑ntonam
  • întonai
  • ‑ntonai
  • întonasem
  • ‑ntonasem
a II-a (tu)
  • întonezi
  • ‑ntonezi
(să)
  • întonezi
  • ‑ntonezi
  • întonai
  • ‑ntonai
  • întonași
  • ‑ntonași
  • întonaseși
  • ‑ntonaseși
a III-a (el, ea)
  • întonea
  • ‑ntonea
(să)
  • întoneze
  • ‑ntoneze
  • întona
  • ‑ntona
  • întonă
  • ‑ntonă
  • întonase
  • ‑ntonase
plural I (noi)
  • întonăm
  • ‑ntonăm
(să)
  • întonăm
  • ‑ntonăm
  • întonam
  • ‑ntonam
  • întonarăm
  • ‑ntonarăm
  • întonaserăm
  • ‑ntonaserăm
  • întonasem
  • ‑ntonasem
a II-a (voi)
  • întonați
  • ‑ntonați
(să)
  • întonați
  • ‑ntonați
  • întonați
  • ‑ntonați
  • întonarăți
  • ‑ntonarăți
  • întonaserăți
  • ‑ntonaserăți
  • întonaseți
  • ‑ntonaseți
a III-a (ei, ele)
  • întonea
  • ‑ntonea
(să)
  • întoneze
  • ‑ntoneze
  • întonau
  • ‑ntonau
  • întona
  • ‑ntona
  • întonaseră
  • ‑ntonaseră
Intrare: intonare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intonare
  • intonarea
plural
  • intonări
  • intonările
genitiv-dativ singular
  • intonări
  • intonării
plural
  • intonări
  • intonărilor
vocativ singular
plural
întonare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întonare
  • ‑ntonare
  • întonarea
  • ‑ntonarea
plural
  • întonări
  • ‑ntonări
  • întonările
  • ‑ntonările
genitiv-dativ singular
  • întonări
  • ‑ntonări
  • întonării
  • ‑ntonării
plural
  • întonări
  • ‑ntonări
  • întonărilor
  • ‑ntonărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întonare intonare

etimologie:

  • vezi intona
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

intona intonare întona întonare

  • 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. prin generalizare A executa un cântec, o melodie solemnă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cânta executa attach_file 3 exemple
      exemple
      • Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749.
        surse: DLRLC
      • Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93.
        surse: DLRLC
      • Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123.
        surse: DLRLC
  • 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: accentua rosti spune
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: inton.
    surse: DLRLC DN

etimologie: