2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

întirit, ~ă a [At: STAMATI, D. / V: in~, ~ter~, inter~ / Pl: ~iți, ~e / E: întiri] (Reg) 1 Alungat. 2 Prigonit. 3 înțărcat.

întiri vt [At: DOSOFTEI, PS. 196 / V: in~, ~teri, interi, închiri / Pzi: ~resc / E: în- + bg тикрам] (Îrg) 1 A izgoni. 2 A prigoni. 3 A înțărca.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A alunga. ♦ A prigoni, a persecuta. 2. (Pop.) A înțărca. [Var.: intirí, întărí vb. IV] – Din în- + bg. teram.

ÎNTIRI vb. (Mold.) 1. A alunga. Toți păgînii ce mă-ncungiurară cu Domnul i-am întirit din țară. DOSOFTEI, PS. 2. A urmări, a hăitui, a prigoni. Goniia și întiria pre creștini. DOSOFTEI, VS. Cu neastîmpărată vrăjmășie într-acela chip îl goniia și nepărăsit de atîta vreme îl întiriia. CI, 176; cf. CI, 98; CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. bg. tirijam. Cf. d u d u i, p o g o n i, ț i p a, zo g o n i.

întirì v. Mold. a alunga cu de-a sila: să întirească hoții NEGR. [Slav. TĬERATI, a goni].

înterésc și întirésc v. tr. (vsl. terĭati, a urmări; nsl. terjati, a exige, tirati, a alunga; sîrb. terati, a împinge, a alunga, isterati, a expulsa. V. bitiresc și poteră). Est. Vechĭ. Înțarc. Rar azĭ. Alung, izgonesc, îndepărtez, expulsez: aŭ fost înterițĭ din mînăstirile lor (Uric. 429); și dacă o înterește cineva (pe holeră), să mulțămim luĭ Dumnezeŭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 1, 531). Prigonesc. – Forma înti- în rev. I. Crg. 1913, 30. Vechĭ și cu înț. de „conduc”.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTIRÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta, înțărca.

întiri vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNȚĂRCA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întirí (întirésc, întirít), vb.1. A da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmări. – 3. A înțărca mieii, iezii etc. – Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărți” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.

Intrare: întirit
întirit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întirit
  • ‑ntirit
  • întiritul
  • întiritu‑
  • ‑ntiritul
  • ‑ntiritu‑
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întirita
  • ‑ntirita
plural
  • întiriți
  • ‑ntiriți
  • întiriții
  • ‑ntiriții
  • întirite
  • ‑ntirite
  • întiritele
  • ‑ntiritele
genitiv-dativ singular
  • întirit
  • ‑ntirit
  • întiritului
  • ‑ntiritului
  • întirite
  • ‑ntirite
  • întiritei
  • ‑ntiritei
plural
  • întiriți
  • ‑ntiriți
  • întiriților
  • ‑ntiriților
  • întirite
  • ‑ntirite
  • întiritelor
  • ‑ntiritelor
vocativ singular
plural
intirit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intirit
  • intiritul
  • intiritu‑
  • intiri
  • intirita
plural
  • intiriți
  • intiriții
  • intirite
  • intiritele
genitiv-dativ singular
  • intirit
  • intiritului
  • intirite
  • intiritei
plural
  • intiriți
  • intiriților
  • intirite
  • intiritelor
vocativ singular
plural
Intrare: întiri
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întirire
  • ‑ntirire
  • întirit
  • ‑ntirit
  • întiritu‑
  • ‑ntiritu‑
  • întirind
  • ‑ntirind
  • întirindu‑
  • ‑ntirindu‑
singular plural
  • întirește
  • ‑ntirește
  • întiriți
  • ‑ntiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întiresc
  • ‑ntiresc
(să)
  • întiresc
  • ‑ntiresc
  • întiream
  • ‑ntiream
  • întirii
  • ‑ntirii
  • întirisem
  • ‑ntirisem
a II-a (tu)
  • întirești
  • ‑ntirești
(să)
  • întirești
  • ‑ntirești
  • întireai
  • ‑ntireai
  • întiriși
  • ‑ntiriși
  • întiriseși
  • ‑ntiriseși
a III-a (el, ea)
  • întirește
  • ‑ntirește
(să)
  • întirească
  • ‑ntirească
  • întirea
  • ‑ntirea
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întirise
  • ‑ntirise
plural I (noi)
  • întirim
  • ‑ntirim
(să)
  • întirim
  • ‑ntirim
  • întiream
  • ‑ntiream
  • întirirăm
  • ‑ntirirăm
  • întiriserăm
  • ‑ntiriserăm
  • întirisem
  • ‑ntirisem
a II-a (voi)
  • întiriți
  • ‑ntiriți
(să)
  • întiriți
  • ‑ntiriți
  • întireați
  • ‑ntireați
  • întirirăți
  • ‑ntirirăți
  • întiriserăți
  • ‑ntiriserăți
  • întiriseți
  • ‑ntiriseți
a III-a (ei, ele)
  • întiresc
  • ‑ntiresc
(să)
  • întirească
  • ‑ntirească
  • întireau
  • ‑ntireau
  • întiri
  • ‑ntiri
  • întiriseră
  • ‑ntiriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intiri
  • intirire
  • intirit
  • intiritu‑
  • intirind
  • intirindu‑
singular plural
  • intirește
  • intiriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intiresc
(să)
  • intiresc
  • intiream
  • intirii
  • intirisem
a II-a (tu)
  • intirești
(să)
  • intirești
  • intireai
  • intiriși
  • intiriseși
a III-a (el, ea)
  • intirește
(să)
  • intirească
  • intirea
  • intiri
  • intirise
plural I (noi)
  • intirim
(să)
  • intirim
  • intiream
  • intirirăm
  • intiriserăm
  • intirisem
a II-a (voi)
  • intiriți
(să)
  • intiriți
  • intireați
  • intirirăți
  • intiriserăți
  • intiriseți
a III-a (ei, ele)
  • intiresc
(să)
  • intirească
  • intireau
  • intiri
  • intiriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înteri
  • ‑nteri
  • înterire
  • ‑nterire
  • înterit
  • ‑nterit
  • înteritu‑
  • ‑nteritu‑
  • înterind
  • ‑nterind
  • înterindu‑
  • ‑nterindu‑
singular plural
  • înterește
  • ‑nterește
  • înteriți
  • ‑nteriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înteresc
  • ‑nteresc
(să)
  • înteresc
  • ‑nteresc
  • înteream
  • ‑nteream
  • înterii
  • ‑nterii
  • înterisem
  • ‑nterisem
a II-a (tu)
  • înterești
  • ‑nterești
(să)
  • înterești
  • ‑nterești
  • întereai
  • ‑ntereai
  • înteriși
  • ‑nteriși
  • înteriseși
  • ‑nteriseși
a III-a (el, ea)
  • înterește
  • ‑nterește
(să)
  • înterească
  • ‑nterească
  • înterea
  • ‑nterea
  • înteri
  • ‑nteri
  • înterise
  • ‑nterise
plural I (noi)
  • înterim
  • ‑nterim
(să)
  • înterim
  • ‑nterim
  • înteream
  • ‑nteream
  • înterirăm
  • ‑nterirăm
  • înteriserăm
  • ‑nteriserăm
  • înterisem
  • ‑nterisem
a II-a (voi)
  • înteriți
  • ‑nteriți
(să)
  • înteriți
  • ‑nteriți
  • întereați
  • ‑ntereați
  • înterirăți
  • ‑nterirăți
  • înteriserăți
  • ‑nteriserăți
  • înteriseți
  • ‑nteriseți
a III-a (ei, ele)
  • înteresc
  • ‑nteresc
(să)
  • înterească
  • ‑nterească
  • întereau
  • ‑ntereau
  • înteri
  • ‑nteri
  • înteriseră
  • ‑nteriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întiri intiri înteri

etimologie:

  • în- + (limba bulgară) teram
    surse: DLRM