2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înterita v vz întărâta

întiri vt [At: DOSOFTEI, PS. 196 / V: in~, ~teri, interi, închiri / Pzi: ~resc / E: în- + bg тикрам] (Îrg) 1 A izgoni. 2 A prigoni. 3 A înțărca.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.

ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A alunga. ♦ A prigoni, a persecuta. 2. (Pop.) A înțărca. [Var.: intirí, întărí vb. IV] – Din în- + bg. teram.

întirì v. Mold. a alunga cu de-a sila: să întirească hoții NEGR. [Slav. TĬERATI, a goni].

întărî́t și (Ps. S.) înterít, a v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, î́ar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.

înterésc și întirésc v. tr. (vsl. terĭati, a urmări; nsl. terjati, a exige, tirati, a alunga; sîrb. terati, a împinge, a alunga, isterati, a expulsa. V. bitiresc și poteră). Est. Vechĭ. Înțarc. Rar azĭ. Alung, izgonesc, îndepărtez, expulsez: aŭ fost înterițĭ din mînăstirile lor (Uric. 429); și dacă o înterește cineva (pe holeră), să mulțămim luĭ Dumnezeŭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 1, 531). Prigonesc. – Forma înti- în rev. I. Crg. 1913, 30. Vechĭ și cu înț. de „conduc”.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTIRÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îndepărta, înțărca.

întiri vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNȚĂRCA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întirí (întirésc, întirít), vb.1. A da la o parte, a arunca. – 2. A izgoni, a urmări. – 3. A înțărca mieii, iezii etc. – Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărți” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR), cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov. tirati.

Intrare: înterita
înterita
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: înterit
înterit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înterit
  • ‑nterit
  • înteritul
  • înteritu‑
  • ‑nteritul
  • ‑nteritu‑
  • înteri
  • ‑nteri
  • înterita
  • ‑nterita
plural
  • înteriți
  • ‑nteriți
  • înteriții
  • ‑nteriții
  • înterite
  • ‑nterite
  • înteritele
  • ‑nteritele
genitiv-dativ singular
  • înterit
  • ‑nterit
  • înteritului
  • ‑nteritului
  • înterite
  • ‑nterite
  • înteritei
  • ‑nteritei
plural
  • înteriți
  • ‑nteriți
  • înteriților
  • ‑nteriților
  • înterite
  • ‑nterite
  • înteritelor
  • ‑nteritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întiri intiri înteri

etimologie:

  • în- + (limba bulgară) teram
    surse: DLRM