2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

întărâta [At: COD. VOR. 33/21 / V: interita, ~rta / Pzi: întărât / E: ml *interritare] 1 vt A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare. 2 vt A instiga la violență un grup de oameni. 3 vt A asmuți un animal. 4 vr (D. animale; șfg; d. oameni) A se înfuria. 5-6 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 7 vr (Fig) A se ambiționa. 8 vr A se agita. 9 vt A incita pe cineva să facă un lucru. 10 vr A se porni cu pasiune violentă. 11 vru (D. intemperii) A se intensifica.

ÎNTĂRÎTÁ, întărî́t, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărtá, întárt, întîrtá vb. I.

A ÎNTĂRÂTÁ întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare

A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare

ÎNTĂRAT adj. (Criș.) Împovărat. Îmblați câtră mine toți ceia ce v-ați ustănit și simteți întărați. C 1692, 510v. Etimologie: pref. în- + tar + suf. -at. Vezi si tar, tăroasă.

întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].

întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.

întărî́t și (Ps. S.) înterít, a v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, î́ar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

întărâtá vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. și pl. întărâtă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTĂRÂTÁ vb. 1. v. asmuți. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.

ÎNTĂRÎTA vb. 1. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.) 2. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 3. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~ și tu!)

arată toate definițiile

Intrare: întărata
întărata
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: întărat
întărat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întărat
  • ‑ntărat
  • întăratul
  • întăratu‑
  • ‑ntăratul
  • ‑ntăratu‑
  • întăra
  • ‑ntăra
  • întărata
  • ‑ntărata
plural
  • întărați
  • ‑ntărați
  • întărații
  • ‑ntărații
  • întărate
  • ‑ntărate
  • întăratele
  • ‑ntăratele
genitiv-dativ singular
  • întărat
  • ‑ntărat
  • întăratului
  • ‑ntăratului
  • întărate
  • ‑ntărate
  • întăratei
  • ‑ntăratei
plural
  • întărați
  • ‑ntărați
  • întăraților
  • ‑ntăraților
  • întărate
  • ‑ntărate
  • întăratelor
  • ‑ntăratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întărâta întăra întărta întârta interita

  • 1. tranzitiv A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal).
    exemple
    • Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115.
      surse: DLRLC
    • Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295.
      surse: DLRLC
    • Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31.
      surse: DLRLC
    • reflexiv figurat Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A incita pe cineva să facă un lucru.
    exemple
    • Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89.
      surse: DLRLC
    • Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39.
      surse: DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra.
      exemple
      • De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98.
        surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți.
    exemple
    • Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95.
      surse: DLRLC

etimologie: