2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSTREINÁRE s. f. v. înstrăinare.

ÎNSTREINÁRE s. f. v. înstrăinare.

ÎNSTREINÁRE s. f. v. înstrăinare.

înstreinare sf vz înstrăinare

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-.Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

înstrăina [At: PRAV. MOLD. 755 / V: ~rei~, ~riena, ~rii~, ~ri~, (cscj) ~reini / Pzi: ~nez / E: în- + străin] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni străin de cineva sau de ceva. 3 vt A trimite departe de casă la studii. 4 vt (Pex) A sili să plece. 5 vr A-și părăsi familia, locul de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: a se exila, a se expatria. 6 vi A petrece într-un loc străin. 7 vr A se preface. 8 vt A trece altcuiva prin vânzare, dăruire, stăpânirea unui lucru. 9 vt A pierde un bun material. 10 vr (Înv) A ajunge pe mâini străine. 11 vt A sustrage. 12 vr (Fig) A se îndepărta sufletește. 13 vr (Fig) A pierde afecțiunea, simpatia cuiva.

înstrăinare sf [At: CORESI, EV. 206/1 / V: ~rei~, strei~ / Pl: ~nări / E: înstrăina] 1 Alienare de cineva sau de ceva Si: înstrăinat1 (1). 2 Trimitere departe de casă la studii Si: înstrăinat1 (2). 3 Silire a cuiva să plece de undeva Si: înstrăinat1 (3). 4 Părăsire a familiei, a locului de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: înstrăinat1 (4). 5 Îndepărtare de caracterul național Si: înstrăinat1 (5). Cf cosmopolitism. 6 Petrecere într-un loc străin Si: înstrăinat1 (6). 7 Prefăcătorie. 8 Trecere altcuiva prin vânzare, prin dăruire, a stăpânirii asupra unui lucru Si: înstrăinat1 (8). 9 Pierdere a unui bun material Si: înstrăinat1 (9). 10 Sustragere. 11 (Fig) Îndepărtare sufletească Si: înstrăinat1 (11). 12 (Fig) Pierdere a afecțiunii, a simpatiei cuiva Si: înstrăinat1 (12).

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. [Pr.: -stră-i-.Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-.Prez. ind. și: (rar) înstrăín (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreiná vb. I.

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. 1. Îndepărtare de locul nașterii sau al domiciliului permanent; pribegie, exil. Înstrăinarea noastră este hotărîtă, cine știe pentru cîtă vreme! CREANGĂ, A. 125. De pe plaiu-nstrăinării... Văd o pasăre voioasă. ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Întrerupere a unor legături strînse cu cineva; răcire a relațiilor; răceală, indiferență. Timp de patruzeci și mai bine de ani n-am avut cu nici unul nici o ceartă, nici o înstrăinare. GALACTION, O. I 18. Zaharia Duhu, petrolistul milionar și maniac, fostul căutător de comori, îl privi cu un fel de înstrăinare. C. PETRESCU, A. 308. 3. Pierderea caracterului național. Se știe că unul din capetele de acuzație care i se aduceau era «înstrăinarea», faptul că a scris o serie de poezii în limba franceză. V. ROM. noiembrie 1953, 316. Pe vremea lui C. Negruzzi primejdia înstrăinării în limbă și literatură era mai mare. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. 4. (Jur.) Transmiterea unui drept sau a unui lucru în proprietatea altei persoane. ♦ Furt. – Pronunțat: -stră-i-. – Variantă: înstreináre s. f.

A SE ÎNSTRĂINÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni străin (sufletește). 2) A se așeza cu traiul în altă parte, despărțindu-se de baștină și de cei apropiați. /în + străin

A ÎNSTRĂINÁ ~éz tranz. 1) A face să se înstrăineze. 2) jur. A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns și pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. în-stră-i-] /în + străin

înstrăinà v. 1. a face străin, a depărta dela sine: a înstrăinat o parte din avere; 2. a se expatria.

înstrăinare f. Jur. transferarea unei proprietăți: înstrăinarea bunurilor Statului.

înstrăinéz v. tr. (d. străin). Alienez, fac străin (dînd orĭ vînzînd): a înstrăina averea părintească. V. refl. Mă fac străin, mă depărtez cu trupu saŭ cu inima: nu te înstrăina de patrie! – Și streinez și înstreinez (Munt.). Vechĭ și astrăinez și astriinez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înstrăina (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăinea

înstrăinare (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinării

înstrăiná vb. (sil. -stră-i-), ind. prez. 1 sg. înstrăinéz, 3 sg. și pl. înstrăineáză

înstrăináre s. f. (sil. -stră-i-), g.-d. art. înstrăinării; pl. înstrăinări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSTRĂINÁ vb. v. emigra, expatria, pribegi.

ÎNSTRĂINÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

ÎNSTRĂINÁRE s. v. emigrare, emigrație, expatriere, pribegie.

ÎNSTRĂINÁRE s. (JUR.) alienare. (~ unui bun.)

înstrăina vb. v. EMIGRA. EXPATRIA. PRIBEGI.

ÎNSTRĂINA vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

ÎNSTRĂINARE s. (JUR.) alienare. (~ unui bun.)

înstrăinare s. v. EMIGRARE. EMIGRAȚIE. EXPATRIERE. PRIBEGIE.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNSTRĂINÁRE (< înstrăina) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înstrăina. 2. (Dr.) Transmitere, prin act juridic ori prin efectul legii, a dreptului de proprietate sau a altor drepturi; alienare. 3. (FILOZ.) Noțiune care înglobează diferite fenomene de dezumanizare, caracteristice societății contemporane; transformarea produselor activității omenești, inclusiv a relațiilor și instituțiilor sociale, în forțe reificate, străine și ostile omului; depersonalizarea oamenilor, izolarea indivizilor unii de alții și a individului de societate, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea iluzorie, denaturată a realității etc.; alienare. 4. (REL.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială și renunță la drepturile sale civile pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu.

Intrare: înstrăina
  • silabație: în-stră-i-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstrăina
  • ‑nstrăina
  • înstrăinare
  • ‑nstrăinare
  • înstrăinat
  • ‑nstrăinat
  • înstrăinatu‑
  • ‑nstrăinatu‑
  • înstrăinând
  • ‑nstrăinând
  • înstrăinându‑
  • ‑nstrăinându‑
singular plural
  • înstrăinea
  • ‑nstrăinea
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înstrăinez
  • ‑nstrăinez
(să)
  • înstrăinez
  • ‑nstrăinez
  • înstrăinam
  • ‑nstrăinam
  • înstrăinai
  • ‑nstrăinai
  • înstrăinasem
  • ‑nstrăinasem
a II-a (tu)
  • înstrăinezi
  • ‑nstrăinezi
(să)
  • înstrăinezi
  • ‑nstrăinezi
  • înstrăinai
  • ‑nstrăinai
  • înstrăinași
  • ‑nstrăinași
  • înstrăinaseși
  • ‑nstrăinaseși
a III-a (el, ea)
  • înstrăinea
  • ‑nstrăinea
(să)
  • înstrăineze
  • ‑nstrăineze
  • înstrăina
  • ‑nstrăina
  • înstrăină
  • ‑nstrăină
  • înstrăinase
  • ‑nstrăinase
plural I (noi)
  • înstrăinăm
  • ‑nstrăinăm
(să)
  • înstrăinăm
  • ‑nstrăinăm
  • înstrăinam
  • ‑nstrăinam
  • înstrăinarăm
  • ‑nstrăinarăm
  • înstrăinaserăm
  • ‑nstrăinaserăm
  • înstrăinasem
  • ‑nstrăinasem
a II-a (voi)
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
(să)
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
  • înstrăinarăți
  • ‑nstrăinarăți
  • înstrăinaserăți
  • ‑nstrăinaserăți
  • înstrăinaseți
  • ‑nstrăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • înstrăinea
  • ‑nstrăinea
(să)
  • înstrăineze
  • ‑nstrăineze
  • înstrăinau
  • ‑nstrăinau
  • înstrăina
  • ‑nstrăina
  • înstrăinaseră
  • ‑nstrăinaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstreina
  • ‑nstreina
  • înstreinare
  • ‑nstreinare
  • înstreinat
  • ‑nstreinat
  • înstreinatu‑
  • ‑nstreinatu‑
  • înstreinând
  • ‑nstreinând
  • înstreinându‑
  • ‑nstreinându‑
singular plural
  • înstreinea
  • ‑nstreinea
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înstreinez
  • ‑nstreinez
(să)
  • înstreinez
  • ‑nstreinez
  • înstreinam
  • ‑nstreinam
  • înstreinai
  • ‑nstreinai
  • înstreinasem
  • ‑nstreinasem
a II-a (tu)
  • înstreinezi
  • ‑nstreinezi
(să)
  • înstreinezi
  • ‑nstreinezi
  • înstreinai
  • ‑nstreinai
  • înstreinași
  • ‑nstreinași
  • înstreinaseși
  • ‑nstreinaseși
a III-a (el, ea)
  • înstreinea
  • ‑nstreinea
(să)
  • înstreineze
  • ‑nstreineze
  • înstreina
  • ‑nstreina
  • înstreină
  • ‑nstreină
  • înstreinase
  • ‑nstreinase
plural I (noi)
  • înstreinăm
  • ‑nstreinăm
(să)
  • înstreinăm
  • ‑nstreinăm
  • înstreinam
  • ‑nstreinam
  • înstreinarăm
  • ‑nstreinarăm
  • înstreinaserăm
  • ‑nstreinaserăm
  • înstreinasem
  • ‑nstreinasem
a II-a (voi)
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
(să)
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
  • înstreinarăți
  • ‑nstreinarăți
  • înstreinaserăți
  • ‑nstreinaserăți
  • înstreinaseți
  • ‑nstreinaseți
a III-a (ei, ele)
  • înstreinea
  • ‑nstreinea
(să)
  • înstreineze
  • ‑nstreineze
  • înstreinau
  • ‑nstreinau
  • înstreina
  • ‑nstreina
  • înstreinaseră
  • ‑nstreinaseră
Intrare: înstrăinare
înstrăinare substantiv feminin
  • silabație: în-stră-i- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înstrăinare
  • ‑nstrăinare
  • înstrăinarea
  • ‑nstrăinarea
plural
  • înstrăinări
  • ‑nstrăinări
  • înstrăinările
  • ‑nstrăinările
genitiv-dativ singular
  • înstrăinări
  • ‑nstrăinări
  • înstrăinării
  • ‑nstrăinării
plural
  • înstrăinări
  • ‑nstrăinări
  • înstrăinărilor
  • ‑nstrăinărilor
vocativ singular
plural
înstreinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înstreinare
  • ‑nstreinare
  • înstreinarea
  • ‑nstreinarea
plural
  • înstreinări
  • ‑nstreinări
  • înstreinările
  • ‑nstreinările
genitiv-dativ singular
  • înstreinări
  • ‑nstreinări
  • înstreinării
  • ‑nstreinării
plural
  • înstreinări
  • ‑nstreinări
  • înstreinărilor
  • ‑nstreinărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înstrăina, înstrăinezverb

  • 1. tranzitiv A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: aliena
    • format_quote Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. DLRLC
    • 1.1. Fura, sustrage. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cei care înstrăinează bunuri obștești sunt pedepsiți de lege. DLRLC
  • 2. reflexiv A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. DLRLC
    • 2.1. figurat A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. DLRLC
    • 2.2. tranzitiv A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. DLRLC
      • format_quote Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: înstrăin. DLRLC
etimologie:
  • În + străin DEX '09 DEX '98

înstrăinare, înstrăinărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Îndepărtare de locul nașterii sau al domiciliului permanent. DLRLC
      • format_quote Înstrăinarea noastră este hotărîtă, cine știe pentru cîtă vreme! CREANGĂ, A. 125. DLRLC
      • format_quote De pe plaiu-nstrăinării... Văd o pasăre voioasă. ALECSANDRI, P. A. 86. DLRLC
    • 1.2. Întrerupere a unor legături strânse cu cineva; răcire a relațiilor. DLRLC
      • format_quote Timp de patruzeci și mai bine de ani n-am avut cu nici unul nici o ceartă, nici o înstrăinare. GALACTION, O. I 18. DLRLC
      • format_quote Zaharia Duhu, petrolistul milionar și maniac, fostul căutător de comori, îl privi cu un fel de înstrăinare. C. PETRESCU, A. 308. DLRLC
    • 1.3. Pierderea caracterului național. DLRLC
      • format_quote Se știe că unul din capetele de acuzație care i se aduceau era «înstrăinarea», faptul că a scris o serie de poezii în limba franceză. V. ROM. noiembrie 1953, 316. DLRLC
      • format_quote Pe vremea lui C. Negruzzi primejdia înstrăinării în limbă și literatură era mai mare. IBRĂILEANU, SP. CR. 101. DLRLC
    • 1.4. științe juridice Transmiterea unui drept sau a unui lucru în proprietatea altei persoane. DLRLC
      sinonime: alienare
      • 1.4.1. Furt. DLRLC
        sinonime: furt
    • 1.5. în religia creștină Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. DEX '09
etimologie:
  • vezi înstrăina DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.