2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

înspăimântare sf [At: CORESI, EV. 127/34 / Pl: ~tări / E: înspăimânta] 1 Înfricoșare. 2 (Înv) Rușine. 3 (Îlav) Cu (sau de, în) ~ De speriat.

ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

înspăimânta vtr [At: CORESI, EV. 38/28 / Pzi: înspăimânt, (înv) ~tez / E: ml *expavimento, -are] 1-2 A (se) speria.

ÎNSPĂIMÎNTÁ, înspăimî́nt, vb. I. Refl. A simți groază, a fi cuprins de spaimă. Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. ♦ Tranz. A pricinui spaimă, a inspira frică; a îngrozi, a înfricoșa. Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntá (CREANGĂ, P. 133, TEODORESCU, P. P. 133) vb. I.

ÎNSPĂIMÎNTÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înspăimînta; îngrozire, spaimă. – Variantă: (învechit) spăimîntáre (ALECSANDRI, P. II 178) s. f.

SPĂIMÎNTÁ vb. I v. înspăimînta.

SPĂIMÎNTÁRE s. f. v. înspăimîntare.

A SE ÎNSPĂIMÂNTÁ mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta

A ÎNSPĂIMÂNTÁ înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta

înspăimântà v. 1. a băga spaimă; 2. a fi coprins de spaimă. [V. spăimântà].

înspăĭmî́nt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmî́nt și însp- saŭ -éz și (vechĭ, azĭ Ban. și Serbia) spămî́nt, la Dos. înspămînt v. tr. (lat. expaventare, d. expavens, -éntis, part. prez. d. expavire, a se spăĭmînta. Formele cu ăĭ infl. de spaĭmă. It. spaventare, fr. épouvanter, sp. pg. espantar. V. speriĭ și epavă). Umplu de spaĭmă, speriĭ, înfricoșez. V. refl. Mă umplu de spaĭmă. – Vechĭ și spemintez, spămintez, spămîntez. În Ps. S. 90, 5, spemenți(spe- minti), ca peminte, cuvinte, morminte (e-i-e asimilare saŭ armonie vocalică). Și spomînt (Serbia), ca pomînt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântării

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

înspăimântá vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă

înspăimînta (ind. prez. 1 sg. înspăimînt)

arată toate definițiile

Intrare: înspăimântare
înspăimântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înspăimântare
  • ‑nspăimântare
  • înspăimântarea
  • ‑nspăimântarea
plural
  • înspăimântări
  • ‑nspăimântări
  • înspăimântările
  • ‑nspăimântările
genitiv-dativ singular
  • înspăimântări
  • ‑nspăimântări
  • înspăimântării
  • ‑nspăimântării
plural
  • înspăimântări
  • ‑nspăimântări
  • înspăimântărilor
  • ‑nspăimântărilor
vocativ singular
plural
spăimântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spăimântare
  • spăimântarea
plural
  • spăimântări
  • spăimântările
genitiv-dativ singular
  • spăimântări
  • spăimântării
plural
  • spăimântări
  • spăimântărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înspăimânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântare
  • ‑nspăimântare
  • înspăimântat
  • ‑nspăimântat
  • înspăimântatu‑
  • ‑nspăimântatu‑
  • înspăimântând
  • ‑nspăimântând
  • înspăimântându‑
  • ‑nspăimântându‑
singular plural
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înspăimânt
  • ‑nspăimânt
(să)
  • înspăimânt
  • ‑nspăimânt
  • înspăimântam
  • ‑nspăimântam
  • înspăimântai
  • ‑nspăimântai
  • înspăimântasem
  • ‑nspăimântasem
a II-a (tu)
  • înspăimânți
  • ‑nspăimânți
(să)
  • înspăimânți
  • ‑nspăimânți
  • înspăimântai
  • ‑nspăimântai
  • înspăimântași
  • ‑nspăimântași
  • înspăimântaseși
  • ‑nspăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
(să)
  • înspăimânte
  • ‑nspăimânte
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
  • înspăimântase
  • ‑nspăimântase
plural I (noi)
  • înspăimântăm
  • ‑nspăimântăm
(să)
  • înspăimântăm
  • ‑nspăimântăm
  • înspăimântam
  • ‑nspăimântam
  • înspăimântarăm
  • ‑nspăimântarăm
  • înspăimântaserăm
  • ‑nspăimântaserăm
  • înspăimântasem
  • ‑nspăimântasem
a II-a (voi)
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
(să)
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
  • înspăimântați
  • ‑nspăimântați
  • înspăimântarăți
  • ‑nspăimântarăți
  • înspăimântaserăți
  • ‑nspăimântaserăți
  • înspăimântaseți
  • ‑nspăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • înspăimântă
  • ‑nspăimântă
(să)
  • înspăimânte
  • ‑nspăimânte
  • înspăimântau
  • ‑nspăimântau
  • înspăimânta
  • ‑nspăimânta
  • înspăimântaseră
  • ‑nspăimântaseră
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spăimânta
  • spăimântare
  • spăimântat
  • spăimântatu‑
  • spăimântând
  • spăimântându‑
singular plural
  • spăimântă
  • spăimântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spăimânt
(să)
  • spăimânt
  • spăimântam
  • spăimântai
  • spăimântasem
a II-a (tu)
  • spăimânți
(să)
  • spăimânți
  • spăimântai
  • spăimântași
  • spăimântaseși
a III-a (el, ea)
  • spăimântă
(să)
  • spăimânte
  • spăimânta
  • spăimântă
  • spăimântase
plural I (noi)
  • spăimântăm
(să)
  • spăimântăm
  • spăimântam
  • spăimântarăm
  • spăimântaserăm
  • spăimântasem
a II-a (voi)
  • spăimântați
(să)
  • spăimântați
  • spăimântați
  • spăimântarăți
  • spăimântaserăți
  • spăimântaseți
a III-a (ei, ele)
  • spăimântă
(să)
  • spăimânte
  • spăimântau
  • spăimânta
  • spăimântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înspăimântare spăimântare

etimologie:

  • vezi înspăimânta
    surse: DEX '09 DEX '98

înspăimânta spăimânta

  • 1. A fi cuprins de spaimă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + spăimânta
    surse: DEX '09 DEX '98