2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

însoțitor, ~oare [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 164 / Pl: ~i, ~oare / E: însoți + -(i)tor] 1-4 smf, a (Persoană) care însoțește (1-2) pe cineva. 5 smf (Îs) ~ de vagoane Funcționar la căile ferate care supraveghează un vagon de la stația de pornire până la destinație.

ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.

ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj. Care întovărășește, care însoțește. Personalul însoțitor al trenului. ◊ (Substantivat) Însoțitorii noștri soseau la timp. STANCU, U.R.S.S. 71. Mulțumesc micilor însoțitori pentru serviciul făcut. SAHIA, U.R.S.S. 189.

ÎNSOȚITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane) Care însoțește (ceva sau pe cineva). /a însoți + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre

însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; f. sg. și pl. însoțitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSOȚITOÁRE s. (înv. și reg.) soață. (~ la un drum.)

ÎNSOȚITOARE s. (înv. și reg.) soață. (~ la un drum.)

Intrare: însoțitoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarea
  • ‑nsoțitoarea
plural
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarele
  • ‑nsoțitoarele
genitiv-dativ singular
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarei
  • ‑nsoțitoarei
plural
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarelor
  • ‑nsoțitoarelor
vocativ singular
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoareo
  • ‑nsoțitoareo
plural
  • însoțitoarelor
  • ‑nsoțitoarelor
Intrare: însoțitor (adj.)
însoțitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțitor
  • ‑nsoțitor
  • însoțitorul
  • însoțitoru‑
  • ‑nsoțitorul
  • ‑nsoțitoru‑
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarea
  • ‑nsoțitoarea
plural
  • însoțitori
  • ‑nsoțitori
  • însoțitorii
  • ‑nsoțitorii
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarele
  • ‑nsoțitoarele
genitiv-dativ singular
  • însoțitor
  • ‑nsoțitor
  • însoțitorului
  • ‑nsoțitorului
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarei
  • ‑nsoțitoarei
plural
  • însoțitori
  • ‑nsoțitori
  • însoțitorilor
  • ‑nsoțitorilor
  • însoțitoare
  • ‑nsoțitoare
  • însoțitoarelor
  • ‑nsoțitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însoțitor, -oare însoțitoare

  • 1. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Personalul însoțitor al trenului.
      surse: DLRLC
    • Însoțitorii noștri soseau la timp. STANCU, U.R.S.S. 71.
      surse: DLRLC
    • Mulțumesc micilor însoțitori pentru serviciul făcut. SAHIA, U.R.S.S. 189.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Însoți + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98