2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.

înhățare sf [At: DA ms / Pl: ări / E: înhăța] 1 Prindere cu violență, rapidă și fără veste Si: înhățat1 (1), înșfăcare. 2 Prindere a cuiva spre a-l duce undeva împotriva voinței lui Si: înhățat1 (2). 3 (Arg) Examinare a elevilor neatenți Si: înhățat1 (3). 4 Începere bruscă a unor certuri sau bătăi Si: înhățat1 (4). 5 Obținere prin violență sau viclenie a unui obiect râvnit sau a unui avantaj Si: înhățat1 (5).

ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăța; înșfăcare.

ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.

înhăța [At: PANN, P. V. III, 23 / Pzi: înhaț, (reg) înhăț / E: în- + haț] 1 vt A apuca pe cineva sau ceva cu violență, repede și pe neașteptate. 2 vt A înșfăca pe cineva în special pentru a-l duce, împotriva voinței lui, într-un anumit loc. 3 vr A se lua la ceartă sau la bătaie. 4-5 vtr (Imp; d. lupte) A (se) începe, a (se) angaja prin surprindere. 6 vt (Fig) A obține prin violență ori viclenie ceva râvnit sau avantajos. 7 vt (Arg) A examina elevii neatenți. 8 vr (Nob) A se lega de cineva.

ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. Mă înhăță de mînecă și mă scoase pe ușă afară. DELAVRANCEA, H. T. 98. După intîiul moment de surpriză, înhăță de piept pe agresor. CARAGIALE, O. II 94. Chipul zbîrlit al unui lup, apărîndu-se crîncen în contra unei întrege droaie de cîni cari îl înhață de gît, de urechi, de coamă. ODOBESCU, S. III 138. ◊ (Refl. reciproc; rar, în expr.) A se înhăța la bătaie = a se lua la bătaie. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se, înjurîndu-se între dînșii încît p-aci erau să se înhațe la bătaie cu armele. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ Refl. (Rar, despre lupte) A se porni, a avea loc, a se încinge. Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106.

A ÎNHĂȚÁ înháț tranz. A apuca brusc și cu putere; a înșfăca. ◊ A se ~ la bătaie a se lua la bătaie. /în + haț

înhățà v. 1. a apuca repede și cu violență; 2. a se face cu surprindere: lupte mărunte se înhățau între unii și alții BĂLC. [V. haț!].

înháț, a v. tr. (d. interj. haț, hîț și înrudit cu înșfac și împrohitesc, precum și cu vsl. -hytitĭ și hyštatĭ, a înhăța [Bern. 1, 144]. Cp. înhap, apuc și hoț). Fam. Înșfac, unflu, apuc răpede: hoțu înhăță punga și fugi, dar și gardistu-l înhăță pe el.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii

înhățáre s. f., g. d. art. înhățării

înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 înháțe

înhățá vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 sg. și pl. înháță; conj. prez. 3 sg. și pl. înháțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNHĂȚÁRE s. apucare, înșfăcare, luare, prindere, (fam. fig.) umflare. (~ cuiva de gât.)

ÎNHĂȚARE s. înșfăcare, luare, prindere, (fam. fig.) umflare. (~ cuiva de gît.)

ÎNHĂȚÁ vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agâmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bâtă în mână.)

ÎNHĂȚA vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agîmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bîtă în mînă.)

Intrare: înhățare
înhățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înhățare
  • ‑nhățare
  • înhățarea
  • ‑nhățarea
plural
  • înhățări
  • ‑nhățări
  • înhățările
  • ‑nhățările
genitiv-dativ singular
  • înhățări
  • ‑nhățări
  • înhățării
  • ‑nhățării
plural
  • înhățări
  • ‑nhățări
  • înhățărilor
  • ‑nhățărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înhăța
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înhăța
  • ‑nhăța
  • înhățare
  • ‑nhățare
  • înhățat
  • ‑nhățat
  • înhățatu‑
  • ‑nhățatu‑
  • înhățând
  • ‑nhățând
  • înhățându‑
  • ‑nhățându‑
singular plural
  • înhață
  • ‑nhață
  • înhățați
  • ‑nhățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înhaț
  • ‑nhaț
(să)
  • înhaț
  • ‑nhaț
  • înhățam
  • ‑nhățam
  • înhățai
  • ‑nhățai
  • înhățasem
  • ‑nhățasem
a II-a (tu)
  • înhați
  • ‑nhați
(să)
  • înhați
  • ‑nhați
  • înhățai
  • ‑nhățai
  • înhățași
  • ‑nhățași
  • înhățaseși
  • ‑nhățaseși
a III-a (el, ea)
  • înhață
  • ‑nhață
(să)
  • înhațe
  • ‑nhațe
  • înhăța
  • ‑nhăța
  • înhăță
  • ‑nhăță
  • înhățase
  • ‑nhățase
plural I (noi)
  • înhățăm
  • ‑nhățăm
(să)
  • înhățăm
  • ‑nhățăm
  • înhățam
  • ‑nhățam
  • înhățarăm
  • ‑nhățarăm
  • înhățaserăm
  • ‑nhățaserăm
  • înhățasem
  • ‑nhățasem
a II-a (voi)
  • înhățați
  • ‑nhățați
(să)
  • înhățați
  • ‑nhățați
  • înhățați
  • ‑nhățați
  • înhățarăți
  • ‑nhățarăți
  • înhățaserăți
  • ‑nhățaserăți
  • înhățaseți
  • ‑nhățaseți
a III-a (ei, ele)
  • înhață
  • ‑nhață
(să)
  • înhațe
  • ‑nhațe
  • înhățau
  • ‑nhățau
  • înhăța
  • ‑nhăța
  • înhățaseră
  • ‑nhățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înhățare

  • 1. Acțiunea de a înhăța.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înșfăcare

etimologie:

  • vezi înhăța
    surse: DEX '09 DEX '98

înhăța înhățare înhățat

  • 1. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înșfăca attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mă înhăță de mînecă și mă scoase pe ușă afară. DELAVRANCEA, H. T. 98.
      surse: DLRLC
    • După întîiul moment de surpriză, înhăță de piept pe agresor. CARAGIALE, O. II 94.
      surse: DLRLC
    • Chipul zbîrlit al unui lup, apărîndu-se crîncen în contra unei întrege droaie de cîni cari îl înhață de gît, de urechi, de coamă. ODOBESCU, S. III 138.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv reciproc rar expresie A se înhăța la bătaie = a se lua la bătaie.
      exemple
      • Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se, înjurîndu-se între dînșii încît p-aci erau să se înhațe la bătaie cu armele. BĂLCESCU, O. II 258.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv rar (Despre lupte) A se porni, a avea loc, a se încinge.
      exemple
      • Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + haț
    surse: DEX '09 DEX '98