2 intrări

2 definiții


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îngurgá (-g, át), vb.1. A bălmăji, a bîigui. – 2. A da rasol. – 3. (Refl.) A se încurca, a se zăpăci. – 4. (Refl.) A se însoți, a se înțelege, a-și ține companie. Creație expresivă, ca îngăima, îngălmăci, și în general cuvintele care exprimă ideea de „a bălmăji”; cf. și încurca, al cărui semantism și fonetism sînt cu totul paralele. Der. de la un lat. *ingurgāre, de la gurges „gît, gîtlej” (Pușcariu, Dacor., IV, 317-27; REW 3923N; DAR), nu pare posibilă. Pare cuvînt identic, în privința intenției expresive, cu a îngurzi (var. îngruzi, îngorzi, îngrunzi), vb. (a zbîrci, a șifona; a încreți, a face cute; a îndoi, a plia), cf. grunz, și glomozi „a mototoli” (după Cihac, II, 148, din sb., cr. guriti se „a se contracta”; după Densusianu, Hlr., 166 și Pușcariu 862, din lat. *ingurdῑre, de la gurdus, cf. fr. engourdir; după Pușcariu, Dacor., VI, 317; REW 3923N și DAR, din lat. *ingurgāre), cu der. îngurzeală (var. îngurzitură), s. f. (încrețitură, cută). Aceleiași rădăcini îi aparține îngurlui, vb. refl. (a se zăpăci, a se încurca; a avea legături, a trăi în concubinaj), ale cărui sensuri coincid cu cele ale lui îngurga, și care trebuie să provină de la el, prin intermediul lui l expresiv infix (după Capidan, Dacor., V, 572 și DAR, din sl. gŭrljŭ „gît”, cf. bg. zagŭrluvam se „a se îmbrățișa luîndu-se după gît”; după Scriban, din sb. grliti se, cu același sens).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îngurgá, îngúrg, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se împreuna, a se încârdăși, a se înhăita, a se asocia, a se întovărăși. 2. (refl.) a intra în legături de dragoste cu cineva; a se înnădi, a se îngurlui. 3. (refl.) a se încurca (într-o afacere). 4. a face ceva de mântuială, fără pricepere, fără rânduială; a înciripa, a înjgheba, a înciocăla, a îndruga, a îndrila. 5. a îndruga verzi și uscate, a palavragi. 6. a ocoli adevărul, a umbla cu șoalda. 7. a încâlci, a încăiera.

Intrare: îngurgare
îngurgare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngurgare
  • ‑ngurgare
  • îngurgarea
  • ‑ngurgarea
plural
  • îngurgări
  • ‑ngurgări
  • îngurgările
  • ‑ngurgările
genitiv-dativ singular
  • îngurgări
  • ‑ngurgări
  • îngurgării
  • ‑ngurgării
plural
  • îngurgări
  • ‑ngurgări
  • îngurgărilor
  • ‑ngurgărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îngurga
verb (V13)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngurga
  • ‑ngurga
  • îngurgare
  • ‑ngurgare
  • îngurgat
  • ‑ngurgat
  • îngurgatu‑
  • ‑ngurgatu‑
  • îngurgând
  • ‑ngurgând
  • îngurgându‑
  • ‑ngurgându‑
singular plural
  • îngurgă
  • ‑ngurgă
  • îngurgați
  • ‑ngurgați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngurg
  • ‑ngurg
(să)
  • îngurg
  • ‑ngurg
  • îngurgam
  • ‑ngurgam
  • îngurgai
  • ‑ngurgai
  • îngurgasem
  • ‑ngurgasem
a II-a (tu)
  • îngurgi
  • ‑ngurgi
(să)
  • îngurgi
  • ‑ngurgi
  • îngurgai
  • ‑ngurgai
  • îngurgași
  • ‑ngurgași
  • îngurgaseși
  • ‑ngurgaseși
a III-a (el, ea)
  • îngurgă
  • ‑ngurgă
(să)
  • îngurge
  • ‑ngurge
  • îngurga
  • ‑ngurga
  • îngurgă
  • ‑ngurgă
  • îngurgase
  • ‑ngurgase
plural I (noi)
  • îngurgăm
  • ‑ngurgăm
(să)
  • îngurgăm
  • ‑ngurgăm
  • îngurgam
  • ‑ngurgam
  • îngurgarăm
  • ‑ngurgarăm
  • îngurgaserăm
  • ‑ngurgaserăm
  • îngurgasem
  • ‑ngurgasem
a II-a (voi)
  • îngurgați
  • ‑ngurgați
(să)
  • îngurgați
  • ‑ngurgați
  • îngurgați
  • ‑ngurgați
  • îngurgarăți
  • ‑ngurgarăți
  • îngurgaserăți
  • ‑ngurgaserăți
  • îngurgaseți
  • ‑ngurgaseți
a III-a (ei, ele)
  • îngurgă
  • ‑ngurgă
(să)
  • îngurge
  • ‑ngurge
  • îngurgau
  • ‑ngurgau
  • îngurga
  • ‑ngurga
  • îngurgaseră
  • ‑ngurgaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)